marți, 17 august 2010

Diana Neaga s-a transferat la Tomis Constanţa


Foto: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL
Formată la CSU Metal Galaţi, cu care a câştigat titlul de campioană a României şi Cupa României, coordonatoarea Diana Neaga (24 de ani) a semnat cu Tomis Constanţa.

Participantă şi la campania de calificare la Campionatul European de anul viitor, tânăra jucătoare a părăsit pe Dinamo Romprest, preferând să activeze în sezonul viitor la gruparea de pe Litoral. Unul dintre motivele care au convins-o pe Diana să semneze pentru Tomis îl reprezintă faptul că acolo va lucra cu sârbul Darko Zakoci, cel care antrenează şi echipa feminină a României.
Formaţia constănţeană se va pregăti acasa timp de două săptămâni. CV 2004 Tomis va debuta în ediţia 2010-2011 a Diviziei A1 în 2 octombrie, la Botoşani, în faţa nou-promovatei CS Pro Volei. O săptămână mai târziu, în 9 octombrie, ea va juca la Cluj, cu "U".

luni, 9 august 2010

Ana-Bianca Moldovan va juca la Urbino Volley, locul 5 în Italia


Voleibalistele din România rămân la mare căutare în Europa. Clasată pe locul 5 în puternica ligă din Italia, Chateau d'Ax Urbino Volley a transferat-o pe clujeanca Ana-Bianca Moldovan (va împlini 25 de ani în 24 septembrie).

Gruparea peninsulară le cunoaşte foarte bine pe jucătoarele din ţara noastră, acolo activând în sezonul trecut internaţionalele Iuliana Nucu şi Elena Butnaru. "Campionatul din Italia este cel mai bun din lume. Acolo evoluează jucătoare puternice. Pentru mine este o mare încercare şi vreau să contribui la obţinerea unor rezultate de către noua mea echipă în campionatul italian, ca şi în Europa", a declarat Moldovan pe site-ul oficial al clubului. "Nu le cunosc pe jucătoarele de la Urbino, însă acolo au evoluat două voleibaliste din ţara mea care mi-au vorbit mult despre club şi antrenori".

Ana-Bianca Moldovan evoluează pe postul de universal. Ea s-a format la Clubul Sportiv Şcolar din Turda, de unde au plecat în voleiul mare şi alte voleibaliste, cea mai cunoscută fiind Cristina Pîrv. În liga de senioare din România ea a evoluat la Ştiinţa Bacău, unde a devenit campioană, şi la Universitatea Craiova.

vineri, 6 august 2010

Criza pune la podea şi sportul: Federaţia Croată de Volei a dat faliment!


Ştire-şoc din Croaţia: federaţia de volei din această ţară a fost declarată în stare de faliment. Prerogativele acesteia au fost preluate de către Comitetul Olimpic Croat, sub supravegherea Confederaţiei Europene de Volei (CEV).

Ştirea a fost difuzată pe site-ul CEV. Acesta relatează despre o întâlnire între Zlatko Matesa, preşedintele Comitetului Olimpic Croat, şi Andrei Mayer şi Philip Berben, preşedintele, respectiv vicepreşedintele forului voleibalistic european.

În urma acestei reuniuni de urgenţă s-a convenit ca managementul şi activitatea cluburilor şi echipelor naţionale din Croaţia participante la diverse competiţii continentale să fie puse sub autoritatea şi controlul Comitetului Olimpic din ţara balcanică. Transferurile jucătorilor croaţi de volei în Europa vor fi controlate de către CEV.

Comitetul Olimpic Croat s-a angajat să achite datoriile financiare pe care forul voleibalistic le are faţă de Confederaţia Europeană de Volei.

miercuri, 4 august 2010

Ioana Pristavu a semnat cu echipa franceză USSP Albi


Componentă a lotului naţional de volei, Ioana Pristavu a semnat pentru echipa franceză de liga a doua USSP Albi. Ea a câştigat titlul naţional cu Metal Galaţi, iar în ultimul timp a evoluat la Tomis Constanţa.

În site-ul oficial al grupării din Hexagon, Ioana Pristavu este prezentată în felul următor: "În vârstă de 24 de ani, ea posedă deja o mare experienţă la nivel înalt: cinci ani în prima divizie română, trei participări în cupele europene, mai ales cu ultimul ei club, Tomis Constanţa. Ea ocupă postul de libero în naţionala României de doi ani. Semnând cu Albi Volley-Ball, va avea prima experienţă în afara ţării de origine. Ea trebuie să aducă echipei noastre din experienţa ei, calităţile la recepţie şi în apărare fiind necesare stabilizării jocului nostru".

luni, 2 august 2010

Lituanianul Arvydas Miseikis a revenit la Tomis Constanţa

Foto: Marian-Valentin BURLACU

Vicecampioană a României, CVM Tomis Constanţa se află în plin proces de fortificare a lotului de jucători. Echipa dobrogeană l-a readus pe lituanianul Arvydas Miseikis (23 de ani), cel care a mai evoluat şi în ediţia 2008-2009 la tomitani.
Sportivul din ţara baltică a jucat în ediţia trecută de campionat la gruparea italiană Marcegaglia Ravenna, în liga a doua. Născut în 17 septembrie 1987, lituanianul impresionează prin gabarit: 2,00 m înălţime şi 90 kg. Miseikis a mai evoluat la Elga Startas Siauliai - Lituania (2003-2006), la Apoel Nicosia - Cipru (2006-2007) şi la Argex Duvel Puurs - Belgia (2007-08). „Miseikis a avut statistici bune în Italia, însă finalul de sezon nu a fost unul prea fericit pentru el. Noi ştim însă ce a făcut la Constanţa. Este un jucător ambiţios. Ştie oraşul, clubul şi suporterii şi vine să câştige un nou campionat la Constanţa şi să realizeze un nou parcurs lung în cupele europene", a declarat pe site-ul oficial Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis.
În sezonul 2008-2009, Miseikis a câştigat campionatul şi Cupei României cu CVM Tomis, clasîndu-se pe locul 3 în Final Four-ul GM Capital Challenge Cup de la Izmir.

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)