marți, 6 decembrie 2022

CE MASCULIN 2025: EuroVolley revine în România!

Federația Română de Volei (FRV) a anunțat că țara noastră va găzdui o grupă a turneului final al Campionatului European, la masculin, în 2025. Este a doua veste foarte bună primită de la Confederația Europeană de Volei (CEV), după ce, săptămâna trecută, României i-a fost acordată și organizarea Campionatului European U22 la volei pe plajă din 2023! În România s-a mai desfășurat turneul final al Campionatului European de volei în 1955 și în 1963, atât la masculin, cât și la feminin, și în 2021, când la Cluj s-a desfășurat o grupă la feminin. 

Forul european al voleiului a dezvăluit că România este prima gazdă aleasă a fazei grupelor Campionatului European masculin de volei care se va desfășura în 2025. Celelalte gazde vor fi anunțate în viitorul apropiat. FRV a justificat desemnarea astfel: „În decizia lor, conducătorii forului european au luat în considerare și faptul că actuala echipă de conducere a voleiului românesc are deja experiența organizării unei competiții de anvergură: găzduirea, anul trecut, la Cluj-Napoca, a unei grupe a Campionatului European feminin. Aceasta a atras numeroase aprecieri, atât din partea conducătorilor forului continental, cât și a reprezentanților echipelor participante. De asemenea, creșterea în valoare din ultimul timp a voleiului masculin românesc nu avea cum să rămână neremarcată”. 

”Pentru România, pentru voleiul românesc, este o mare onoare să poată găzdui o grupă a Campionatului European de volei seniori din 2025. Este un adevărat arc peste timp, având în vedere că țara noastră a mai găzduit un turneu final masculin în 1963. Avem deja experiența acumulată în 2021, la Campionatul European feminin, unde, de asemenea, am găzduit o grupă și suntem convinși că toți oaspeții noștri se vor simți la noi ca acasă. De asemenea, sper ca această competiție să fie o sursă de inspirație atât pentru echipa noastră națională, cât și pentru tinerii noștri voleibaliști, care au astfel posibilitatea de a-și vedea idolii pe viu” 

Adin Cojocaru,

președintele Federației Române de Volei

Naționala tricoloră a participat în 2019 la turneul final al Campionatului European pentru prima dată din 1995, iar anul acesta a reușit să cucerească pentru a doua oară trofeul Silver League și să obțină o nouă calificare la turneul final al Europenelor, care va avea loc în 2023. România a fost repartizată în Grupa D, alături de Israel (gazda seriei), Franța, Turcia, Portugalia și Grecia. 

”Este foarte entuziasmant pentru noi să vedem că România se alătură încă o dată <<febrei>> organizării unui Campionat European. Acest lucru demonstrează clar că atunci când ai inițiativă și vrei să organizezi o astfel de competiție ajuți, pe de o parte, la creșterea valorii voleiului din țară, dar și a forței propriei Federații. Este o sursă de inspirație pentru noi toți și putem fi siguri că întrecerea este pe mâini foarte bune”

Aleksandar Boričić,

președintele Confederației Europene de Volei 

CE masculin de volei s-a mai disputat în România în 1955 și 1963

România a mai găzduit Campionatul European masculin de volei în două rânduri. În 1955, între 15 iunie și 26 iunie, la ediția cu numărul 4, la București s-au întrecut 14 echipe. Naționala noastră a câștigat meciurile cu Italia (3:0) și Polonia (3:2), în faza grupelor, iar apoi a înregistrat următoarele rezultate în faza finală: 2:3 cu Iugoslavia, 3:1 cu Polonia, 3:0 cu Franța, 3:1 cu Bulgaria, 1:3 cu Cehoslovacia, 3:2 cu Ungaria și 3:1 cu URSS. România a ocupat locul 2, cu 12 puncte, la egalitate cu Bulgaria, dar având un setaveraj mai bun (18:11 față de 16:12). Titlul continental a fost cucerit de Cehoslovacia, care a totalizat 13 puncte.  

În 1963, între 21 octombrie și 2 noiembrie, turneul final a fost găzduit de București, Brașov, Cluj și Tg. Mureș. Iar atunci România a cucerit titlul european, înregistrând următoarele rezultate: 3:0 cu Finlanda, 3:0 cu Polonia, 3:1 cu Olanda, 3:0 cu Iugoslavia, 3:2 cu URSS, 3:0 cu Ungaria, 3:1 cu Cehoslovacia, 3:0 cu Franța și 3:1 cu Bulgaria. Naționala noastră a avut 14 puncte, fiind urmată de Ungaria și URSS, fiecare cu câte 12 puncte.  

De asemenea, în țara noastră s-a desfășurat de trei ori și turneul final al Campionatului European feminin de volei. În 1955, la București, România a ocupat locul 4, iar în 1963, la București, Craiova și Constanța, naționala noastră a terminat pe 3. În 2021, o grupă a EuroVolley a fost găzduită de Cluj - România n-a trecut mai departe. 

Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)