vineri, 30 decembrie 2022

ROMÂNIA: Constantin Chițigoi, Florin Grapă și Radu Miclea, printre marii dispăruți din viață în 2022

Trei cunoscuți oameni ai voleiului românesc au încetat din viață în cursul acestui an, toți fiind de profesie antrenori. În timp ce Constantin Chițigoi și Florin Grapă au activat în prima ligă de senioare, cucerind titlul național cu Rapid București, respectiv Știința Bacău, Radu Miclea s-a evidențiat ca formator de jucători.

29 ianuarie: Promotor al voleiului românesc, profesorul RADU MICLEA a încetat din viaţă la 65 de ani. Ca antrenor, și-a legat numele de clubul masculin de volei LAPI Dej. La rândul său component al primei echipe de juniori din Dej medaliată la un campionat naţional de volei (bronz, în 1975), acesta a revenit în localitatea transilvană în 1996, după ce, timp de 16 ani a activat ca antrenor la Constanţa, unde a crescut generaţii de jucători.

28 martie: Fost jucător și antrenor de volei, CONSTANTIN CHIȚIGOI a decedat la 72 de ani. Acesta a evoluat la Rapid și Steaua, echipe cu care s-a clasat pe locul 2 în Divizia A, iar ca antrenor a condus formația feminină Rapid spre titlul de campioană în anii 90. 

Născut în 1950, la Bucureşti, Constantin Chiţigoi a fost component al naţionalei de volei, cu care a ocupat locul 5 la Jocurile Olimpice de la Munchen, în 1972. De asemenea, a ocupat locul 4 la Campionatul European din 1975 şi locul 6 la Campionatul Mondial din 1974.

Ca jucător, a debutat în 1966, la echipa de volei a Şcolii Sportive nr. 2 din Bucureşti, primul său antrenor fiind N. Waldinger. Ca senior, a jucat la Rapid (1969-1974), cu care s-a clasat pe locul 2 în 1972 în Campionatul Național. În perioada 1974-1977, cu echipa Steaua a ocupat de 4 ori locul 2 în CN. Pe plan internaţional, cu aceeaşi echipă, a participat la Cupa Cupelor (1974-1977), ocupând şi un loc 2 în 1977. 

Ca antrenor, Constantin Chiţigoi a fost selecţionerul naţionalei masculine a României în perioada 1998-2001 şi a cucerit de patru ori titlul naţional cu formaţia feminină Rapid între 1992 şi 1996.  Cu această echipă s-a clasat pe locul 5 în ediţia 1995 a Cupei Campionilor Europeni. De asemenea, el a mai antrenat, printre altele, formaţiile Calculatorul Bucureşti, Elcond Zalău, Universitatea Craiova, ProVolei Craiova, Dinamo București şi Unic Piatra Neamţ, dar şi lotul naţional de juniori (1997).

În ultima perioadă şi-a dedicat toată activitatea dezvoltării Academiei de Volei Titanii, pe care a reuşit să o promoveze în Divizia A1.

A deţinut funcţia de vicepreşedinte al Colegiului central al antrenorilor din cadrul FRV. Maestru al Sportului, a fost profesor de educaţie fizică, absolvent IEFS, promoţia 1975.

27 decembrie: Născut la 20 noiembrie 1954, în Bacău, Florin Grapă s-a stins din viață în această dimineață (27 decembrie), după o luptă dură cu o boală nemiloasă. Profesor de educație fizică și sport, a absolvit IEFS în 1978, la Bucureşti, având două specializări: nataţie şi volei. A fost Doctor în Educaţie fizică şi Sport al ANEFS Bucureşti. 

Ca profesor de educaţie fizică şi sport, a activat la Clubul Sportiv Şcolar şi la Universitatea din Bacău, fiind profesor universitar. La CS Şcolar a participat cu echipa feminină de volei junioare la Campionatul Național, clasându-se cu aceasta pe locul al 3-lea în 1986, pentru ca în 1987 să cucerească titlul de campion naţional. 

Din 1988 a antrenat echipa de senioare Ştiinţa Bacău, pe care a promovat-o în prima divizie în 1992. Cu aceasta a înregistrat mai multe clasări pe podium. A câștigat titlul de campion în 1998, 2005, 2013 și 2014, iar în 1994, 1995, 1996, 1999, 2000 și 2001 a ocupat poziția a doua. În 2007, 2008 și 2018, s-a clasat pe locul 3. În Cupa României a cucerit trofeul în 2005, 2006, 2013, 2014 și 2015, disputând finala în 1994, 1995, 1996, 1998, 1999, 2000, 2001, 2003, 2004, 2007, 2008, 2011 și 2017. 

Sub comanda da, Știința Bacău a participat frecvent în cupele europene. De asemenea, a fost antrenor al reprezentativelor feminine de junioare şi senioare. A obţinut locul 3 la Balcaniada din 1995 (Turcia) şi locul 8 la CM de junioare. Sub conducerea sa, naționala de senioare s-a calificat de mai multe ori la Campionatele Europene.

Potrivit Enciclopediei Sportului Românesc, ca profesor de educație fizică și sport Florin Grapă a desfăşurat şi o intensă muncă pe linie metodică, susţinând 9 lucrări ştiinţifice la diferite Congrese din ţară şi străinătate şi a publicat (ca autor şi coautor) 8 lucrări, dintre care se menţionează următoarele: „Model şi modelare în voleiul de performanţă” Ed. Plumb Bacău, 1994; ”Volei, obiectivizarea instruirii”, Ed. Plumb Bacău, 1995; „Volei- sistem cibernetic (ierarhizat)”, Manheim, Germania, 1994 (coautor); „Volei în învăţământ”, Ed. Plumb Bacău, 1994, „Implicaţiile structurii jocului şi instruirea grupelor de începători la volei, la avansaţi şi la juniori” Revista EFS, numerele 7,8 şi 9, Bucureşti-1987.

Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)