joi, 31 martie 2016

CHALLENGE CUP 2015/2016: CSM București a făcut un pas important spre câștigarea trofeului

Echipa feminină de volei CSM București scrie istorie în Europa. După ce a eliminat pe Bursa, deținătoarea trofeului, gruparea din Capitală s-a impus cu 3:1 (-20, 16, 16, 15) în prima manșă a finalei Challenge Cup, cu Trabzon Idman Ocagi. Decisivul se dispută duminică, 3 aprilie, de la ora 15.00, în Turcia.

Calificată în premieră pentru voleiul românesc, la feminin, într-o finală de cupă europeană, CSM București și-a confirmat valoarea, făcând un joc magnific în fața celor 600 de suporteri care au încurajat-o cu frenezie. Deși a fost lipsită de Tamara Susic (accidentată în prima partidă cu Bursa), echipa pregătită de Francois Salvagni a dominat disputa cu Trabzon, impunându-se după 95 de minute.

CSM a intrat bine în meci, s-a detașat la trei puncte (11-8, 14-11), însă a fost depășită pe finalul primului set (20-25). În următoarele trei acte, grație unei mobilizări exemplare, cu o apărare la sacrificiu și cu o bună comunicare pe teren, echipa Capitalei n-a mai lăsat adversarelor ocazia de a reveni, impunându-se la diferențe substanțiale: 25-16, 25-16 și 25-15.
În atac, din cele două finaliste s-au evidențiat în primul rând Roxana Bacșiș-Iosef (23 de puncte) și Sanja Malagurski (17p), aceasta din urmă evoluând în urmă cu câțiva ani la Metal Galați. Bucureșteanca a fost secundată în ofensivă de Maria Karakașeva (14 puncte) și Jasna Majstorovici (11 puncte).

La serviciu, Karakașeva a împărțit prima poziție după numărul de ași (3) cu ridicătoarea CSM-ului, Giulia Pincerato – pe 3 au fost Malagurski și Georgiana Faleș, fiecare cu câte două puncte făcute direct din serviciu. Bulgăroaica a excelat din nou la preluare, ea având un procentaj excelent: 52% (pe locul 2 la acest procedeu a fost Majstorovic, cu 29%, o dovadă în plus că echipa noastră a acoperit foarte bine terenul în apărare).

În sfârșit, la blocaj și-a dovedit eficiența Laura Pihlajamaki (5 blocaje câștigătoare), ea fiind secundată de ridicătoarea Trabzon-ului, Kamenova, cea care a evoluat pentru CSM în campionatul precedent, Bacșiș și Malagurski (fiecare cu 3 blocaje) și Pincerato (două blocaje câștigătoare).

Text și foto: Marian Valentin Burlacu


CSM București – Trabzon 3:1 (-20, 16, 16, 15)
BUCUREȘTI (30 martie 2016). Sala: Elite & Performance. Spectatori: 600. Au arbitrat: Mihailo Melnik și Konstantin Voiciev
CSM BUCUREȘTI: Giulia Pincerato (5 puncte) – Jasna Majstorovic (11p), Georgiana Faleș (10p), Roxana Bacșiș (23p), Maria Karakașeva (14p), Laura Pihlajamaki (8p) – Jole Ruzzini (libero).
Rezerve: Diana Tătaru – Mihaela Ozun, Adina-Maria Roșca, Diana Cărbuneanu, Tamara Susic
Antrenor: Francois Salvagni
TRABZON: Beyza Arici (1 punct) – Sanja Malagurski (17p), Kremena Kamenova (9p), Sinem Barut (8p), Agnieszka Rabka (4p), Jelena Blagoevici (11p) – Irmak Gursoy (libero)
Au mai jucat: Falma Duygu Sipahioglu (3p), Dilara Bilge, Deniz Cetinsarac, Ceren Cinar.
Rezervă neutilizată: Necla Esepașa
Antrenor: Gokham Rahman Cokșen

Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

A apărut o eroare în acest obiect gadget

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)