miercuri, 18 ianuarie 2023

CHALLENGE CUP 2022/2023, FEMININ: Rapid a ratat calificarea în „sferturi” după ”set de aur” cu FC Porto

Echipa feminină de volei feminin Rapid Bucureşti n-a izbutit să se califice în sferturile de finală ale ediției 2022/2023 a Cupei Challenge. Învinsă în Portugalia, la limită (2:3), formația din Giulești a egalat situația (3:2), însă a pierdut „setul de aur” cu AJM FC Porto. Tot această seară, în aceeași fază a competiției, CSM Lugoj întâlnește acasă formaţia portugheză Kairos Ponta Delgada. În tur, bănățencele s-au impus cu 3:0. (Foto: Marian-Valentin Burlacu)

Oaspetele au început mult mai bine partida și, profitând și de erorile echipei noastre, inclusiv câteva de așezare la primire, s-a impus în primele două seturi: 25-21 și 25-23. Încurajată de pătimașii săi susținători, Rapid a revenit și a câștigat următoarele trei acte: 25-23, 25-17 și 15-12. Astfel că s-a ajuns la „setul de aur”. Unul în care, deși a condus la start (2-1), Rapid s-a înclinat cu 11-15. 

Calificarea lui Porto poate fi socotită meritată în contextul în care formația lusitană a avut cifre mai bune decât Rapid. Ea a fost superioară la blocaje punctate (22-21) și la numărul de ași (12-7), în timp ce la erorile încheiate cu punct a stat mai bine: 93-101. 

Și în plan individual jucătoarele de la Porto au avut cifre mai bune. Ca număr de puncte, americancele Kyra Ciara Holt și Tia Jimerson au reușit 28, respectiv 21, în timp ce de la Rapid s-a evidențiat bulgăroaica Nasia Dimitrova, cu 26. În atac, aceeași Holt a punctat de 27 de ori, iar Dimitrova de 20. Pe locul 3 a fost cubaneza Allama Cese Montalvo (16), de la Rapid. La blocaj, podiumul a fost ocupat de Jimerson (8), Dimitrova (6) și Janaina Mariano Vieira (4). La serviciu, brazilianca Vieira a izutit 3 puncte direct din repunerea mingii în joc. Tot atîtea având și ucraineanca Iulia Gherasimova de la Rapid. Pe locul 3 a fost brazilianca Clarisse Beincio Peixoto (2), de la Porto. În sfârșit, la preluare a excelat Cese Montalvo (15), urmată de Benicio Peixoto (8) și Alexandra Trică (7).  

Rapid București - FC Porto 3:2 (21-25, 23-25, 25-23, 25-17, 15-12 / „setul de aur”: 11-15)

BUCUREȘTI (18 ianuarie 2023). Sala: Rapid. Spectatori: 355. Au arbitrat: Ivan Momirov (Bulgaria) și Veaceslav Prozorov (Macedonia de Nord)

Au evoluat formațiile: 

Rapid: Dayeong Lee (6 puncte) - Nasya Dimitrova (26p), Ailama Cese Montalvo (19p), Ioana Baciu (cpt. / 16p), Iulia Gherasimova (12p), Alexandra Trică (2p) - Mihaela Albu (libero)

Au mai evoluat: Pornpun Guedpard (2p), Diana Andreea Ariton (4p), Denisa Adriana Drîmboi (3p) 

Nu a jucat: Mihaela Jeremic 

Antrenor: Branko Gajic

FC Porto: Jurja Vlasic (4p) - Renata Colombo (cpt. / 9p), Clarisse Benicio Peixoto (5p), Ana Olaya Gamboa (4p), Tia Jimerson (21p), Kyra Ciara Holt (28p) - Joana Resende (libero)

Au mai evoluat: Aline Renata Delsin, Klara Vyklicka, Janaina Mariano Vieira (11p), Victoria Pinto, Thuany Cristina Bardin, Beatriz Moreira, Ana Matos (libero)

Antrenor: Rui Miguel Moreira 



Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)