luni, 27 octombrie 2008

TELEGRAF: Voleibalistele constănţene au picat un nou test important

Cu toate că în această vară CS Volei 2004 Tomis Constanţa a înregistrat cea mai importantă campanie de achiziţii din istoria sa, elevele lui Aleksandar Boskovic au picat duminică, la Iaşi, şi cel de-al doilea test important din campionat, după cel de la Bacău. Etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin s-a încheiat cu o înfrîngere pentru formaţia constănţeană, care a cedat, cu 2-3, în duelul cu Penicilina Iaşi. Voleibalistele constănţene au început slab partida, cedînd primul set cu 20-25, dar şi-au revenit în al doilea parţial, pe care l-au cîştigat cu 25-22. Greşelile la preluare şi suprasolicitarea Sherisei Livingston, cea mai jucată voleibalistă de către coordonatoarea Maja Simanic, au adus Penicilina Iaşi din nou în avantaj, după 25-23 în al treilea set. Şi setul patru a fost unul echilibrat, constănţencele trimiţînd meciul în decisiv după 28-26. Gazdele au condus în ultimul set cu 11-8, Tomisul a egalat situaţia pe tabela de marcaj, 11-11, însă nu a mai avut forţa să se impună, cedînd cu 13-15. “A fost un meci mai greu decît ne aşteptam. Ne-am făcut singuri viaţa grea, dînd nenumărate puncte cadou echipei gazde”, a spus Aleksandar Boskovic. Au evoluat - Penicilina (antrenor Daniel Banu): Pavlova - Ivanyuschina, T. Popa, Ionescu, Nicolau, Koleva şi Andreea Căţcoan (libero); CSV 2004 Tomis (antrenor Aleksandar Boskovic): Simanic - Livingston, Gavrilescu, Ciobanu, Radostina-Chiţigoi, Mahon şi Pristavu - libero; au mai jucat: Vîlcu, Bobi şi Necula.

Celelalte rezultate: CSU Tg. Mureş - CSU Metal Galaţi 0-3; Ştiinţa Bacău - Dacia Mioveni 3-0; CSM Sibiu - CSM Lugoj 1-3; SCM U. Craiova - Rapid Bucureşti 3-0; Unic Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 3-1..

Clasament

1. CSU Metal Galaţi 5 5 0 15: 0 10

2. Ştiinţa Bacău 5 5 0 15: 1 10

3. Unic Piatra Neamţ 5 4 1 12: 5 9

4. CSV 2004 TOMIS 5 3 2 12: 7 8

5. Dinamo Bucureşti 5 3 2 10: 6 8

6. CSU Gaz Tg. Mureş 5 3 2 9: 6 8

7. Penicilina Iaşi 5 3 2 9: 8 8

8. CSM Sibiu 5 1 4 5:13 6

9. CSM Lugoj 5 1 4 4:13 6

10. Dacia Mioveni 5 1 4 4:13 6

11. SCM U. Craiova 5 1 4 3:12 6

12. Rapid CFR 5 0 5 1:15 5

Mădălina MELCEA

(madalina.melcea@telegrafonline.ro)

TELEGRAF: Remat Zalău, a şasea victimă a Tomisului

Volei (m) / DA1-5: CVM Tomis - Remat Zalău 3-0
Pasele coordonatorului de joc Sebastian Firpo au permis jucătorilor de la Tomis să atace uneori fără blocaj
CVM Tomis Constanţa a obţinut sîmbătă, în etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei masculin, al şaselea succes în acest campionat, dacă socotim şi victoria din meciul jucat în devans, cu Explorări Baia Mare. Cu o echipă mult schimbată faţă de sezonul trecut, Remat Zalău nu a reuşit să devină prima formaţie care cîştigă set la Constanţa, deşi în parţialul al treilea a condus mult timp pe tabelă şi a menţinut echilibrul pînă la 23-23. Campionii au sancţionat prompt orice eroare comisă de adversari şi s-au impus în număr minim de seturi: 3-0 (25-22, 25-13, 25-23). „Da, avem şase victorii, dar eu vreau mai mult de la echipă! Vreau mai multe victorii, vreau să joace mai bine. Zalăul este o echipă pe care am respectat-o, mai ales că venea după un succes categoric cu Steaua, dar cred că noi am controlat partida, cu excepţia ultimului set. Ce m-a nemulţumit este că s-a greşit mult la preluare şi la pasarea mingii, probleme pe care sper să le remediem cît mai repede”, a declarat antrenorul principal Stelio De Rocco. „Cred că problemele pe care le aveam în joc la începutul campionatului au început să dispară. Se vede o creştere de formă după fiecare meci şi asta e bine, pentru că ne aşteaptă partidele foarte grele din Cupele Europene”, a spus Ashlei Nemer. Stelio De Rocco pare să se fi decis asupra titularilor din partidele cu Hypo Tirol Innsbruck, din Cupa CEV. Tehnicianul canadian a început ambele partide jucate de Tomis săptămîna trecută cu acelaşi sextet şi libero, iar schimbările au fost în general tactice, pentru blocaj sau serviciu. Sîmbătă, în meciul cu Remat, doar Lică a fost înlocuit cu Miseikis, pe finalul setului secund, apoi lituanianul a rămas în teren pînă la final. La sfîrşitul acestei săptămîni, pentru CVM Tomis urmează un alt derby în campionat, tot pe teren propriu, cu VCM Piatra Neamţ, formaţia cu care constănţenii şi-au disputat în sezonul trecut atît titlul naţional, cît şi Cupa României.
Au evoluat - CVM Tomis (antrenor Stelio De Rocco): Firpo - Lică, Macovei, Brinkman, Ashlei, Daivison, Tănăsescu - libero; au mai jucat: Miseikis, Toronyai şi Began; Remat (antrenor Dragan Djordjevic): Despotovski - Gontariu, Todoran, Dakovic, Sajnberger, Milkov, Mărieş - libero; au mai jucat: Madzarevic, Stoian şi Ateljevic. Au arbitrat: Darie Mincu (Bucureşti) şi Nicolae Marin (Galaţi).
Rezultatele etapei: VCM Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 3-0; Explorări Baia Mare - Unirea Dej 3-1; Torpi Tg. Mureş - U. Cluj 0-3; Constam Buzău - Rapid Bucureşti 3-0; Steaua Bucureşti - Ştiinţa Bacău 3-2.
Clasament
1. CVM TOMIS 6 6 0 18: 3 12
2. Explorări Baia Mare 6 5 1 16: 8 11
3. Constam Buzău 5 5 0 15: 3 10
4. VCM Piatra Neamţ 5 5 0 15: 3 10
5. Dinamo Bucureşti 5 3 2 11: 6 8
6. Steaua Bucureşti 5 2 3 7:11 7
7. Remat Zalău 5 1 4 7:12 6
8. U. Cluj 5 1 4 6:12 6
9. Rapid Bucureşti 5 1 4 4:12 6
10. Unirea Dej 5 1 4 5:14 6
11. Torpi Tg. Mureş 5 1 4 3:14 6
12. Ştiinţa Bacău 5 0 5 6:15 5
Luni, 27 Octombrie 2008
Volei (f) / DA1-5: Penicilina Iaşi - CSV 2004 Tomis Constanţa 3-2
Articol scris de Gabriel TURCU
(gabriel.turcu@telegrafonline.ro)

OBSERVATOR (CONSTANŢA): Invinse dramatic

CS Volei 2004 Constanta a pierdut la limita cu Penicilina Iasi intr-o partida extrem de spectaculoasa.
Meci de infarct la Iasi, intre Penicilina din localitate si CS Volei 2004 Constanta. Partida a contat pentru etapa a V-a a Diviziei A1 feminine. Gazdele au reusit sa se impuna cu 3-2 la capatului unui joc spectacol si cu o evolutie a scorului palpitanta. Primul act al intalnirii a apartinut moldovencelor, care au condus de la un capat la altul, in final tabela indicand 25-20. Tomitanele nu s-au resemnat si au atacat inca din startul setului secund. Eforturile echipei de pe litoral s-au concretizat si pe tabela, unde s-a restabilit egalitatea, dupa 25-22 in favoarea constantencelor. A
fost randul gazdelor sa revina, partialul al treilea revenindu-le cu scorul de 25-23. De aici a inceput dramatismul. Gazdele au dorit nespus de mult sa incheie partida dupa doar patru seturi, si chiar au avut ocazia in doua randuri. Echipa de pe litoral s-a mobilizat insa, a reusit sa anuleze cele doua mingi de meci ale iesencelor si a trimis partida in setul decisiv, dupa 28-26 in actul patru. Tie-break-ul a apartinut in totalitate celor de la Penicilina. Moldovencele au condus inca din start si singurul moment in care victoria lor a fost pusa sub semnul intrebarii a fost la scorul de 11-11. Gazdele au reusit insa sa se mobilizeze si sa se impuna, in final, cu scorul de 15-13, 3-2 la general. Pentru formatia constanteana aceasta este a doua infrangere dupa cea suferita la Bacau. In etapa urmatoare, CS Volei 2004 Constanta primeste vizita nou-promovatei SCMU Craiova.

Articol scris de Cristian BANCIU

CUGET LIBER (CONSTANŢA): Campioana merge precum ceasul elveţian

CVM Tomis - Remat Zalău 3-0, în Divizia A1 de volei masculin

Chiar dacă nu a avut parte de prea mulţi suporteri în tribune, echipa de volei masculin CVM Tomis Constanţa şi-a respectat statutul de mare favorită a partidei cu Remat Zalău şi s-a impus cu scorul de 3-0, rămânând neînvinsă în actuala stagiune.

Meciul, disputat sâmbătă, la Sala Sporturilor, în etapa a cincea a Diviziei A1, nu a fost, însă, la discreţia constănţenilor, pentru că oaspeţii au opus o dârză rezistenţă. Campioana României şi-a adjudecat setul întâi cu 25-22, apoi a călcat acceleraţia, cel secund revenindu-i cu 25-13. În cel de-al treilea parţial, s-a mers cap la cap până spre final, dar plusul de valoare şi experienţă a făcut diferenţa, 25-23.

Celelalte rezultate ale rundei: VCM LPS Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 3-0, Explorări Baia Mare - Unirea Dej 3-1, Constam Buzău - Rapid Bucureşti 3-0, Steaua Bucureşti - Ştiinţa Bacău 3-2.

Etapa viitoare, programată sâmbătă, 1 noiembrie, Tomisul lui Stelio De Rocco va susţine, tot pe teren propriu, marele derby cu Piatra Neamţ.

Dacă băieţii au avut motiv de bucurie în week-end, nu acelaşi lucru se poate spune despre jucătoarele de la CS Volei 2004 Tomis. În etapa a cincea a Diviziei A1, „sirenele” Constanţei au evoluat la Iaşi, în compania localnicei Penicilina, pierzând dramatic, scor 2-3 (20-25, 25-22, 23-25, 28-26, 13-15).

Sportivele antrenate de Aleksander Boskovic au dat dovadă de putere de luptă, revenind de la 0-1 şi 1-2, însă, în decisiv, i-a lipsit dramul de noroc.

Celelalte rezultate ale rundei: CSU Neumarkt - CSU Metal Galaţi 0-3, Ştiinţa Bacău - Dacia Mioveni 3-0, CSM Sibiu - CSM Lugoj 1-3, SCMU Craiova - Rapid Bucureşti 3-0, VC Unic LPS Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 3-1.

Etapa viitoare (sâmbătă, 1 noiembrie), la Sala Sporturilor, CSV 2004 Tomis va primi replica formaţiei SCMU Craiova.

Articol scris de Sorin MIHALACHE

VIAŢA LIBERĂ (GALAŢI): Cinci din cinci

Campioanele de la CSU Metal Galaţi au bifat încă un succes în campionat: 3:0 cu CSU Medicina Tg. Mureş

Echipa antrenorului Zoran Terzici îşi respectă blazonul. Sâmbătă a întâlnit, pe teren propriu, formaţia târgumureşeană CSU Medicina. Conform aşteptărilor, fetele noastre nu au avut probleme nici de această dată, dominând jocul sub toate aspectele. Evident, şi victoria a fost de partea lor: 3:0 (14, 18, 28). Este cel de al cincilea succes dobândit în acest sezon, victorie care o menţine pe locul întâi în clasamentul primului eşalon. Cel mai animat set a fost cel de al treilea, în care oaspetele şi au arătat... îndrăzneala. Ele au avut două mingi de set: 25 24 şi 26 25, însă ambele tentative au fost dejucat de gălăţence.

Din păcate, la ultima minge jucată pe fileu, croata Katarina Barun a suferit o gravă şi nedorită accidentare, care o va ţine multă vreme pe tuşă. Au arbitrat Gh. Popescu şi Alex. Prodană, din Bucureşti, formaţiile:

CSU METAL: Frauke Dirickx, Katarina Barun, Nneka Onyejekwe, Alida Marcovici, Ivana Djerisilo, Brizitka Molnar - Mariya Filipova (libero).

Au mai jucat: Alina Albu şi Daiana Mureşan.

CSU MEDICINA: Roxana Ivanov, Cristina Zamfir, Stanya Maletici, Branka Nikici, Orsolya Bartochz, Schannon Toregrosa - Andreea Dimeny (libero).

Au mai jucat: Ramona Breban, Anca Bunea şi Adina Salaoru.

În următorul meci (sâmbătă, 1 noiembrie), fetele noastre vor întâlni în derbiul campionatului formaţia bucureşteană Dinamo.

* Iată şi celelalte rezultate înregistrate în această etapă: CSM Sibiu – CSM Lugoj 1 3, Ştiinţa Bacău – Dacia Mioveni 3 0, Unic Piatra Neamţ – Dinamo Bucureşti 3 1, SCMU Craiova – Rapid Bucureşti 3 0; meciul Penicilina Iaşi – CSV Tomis Constanţa s a încheiat cu o mică surpriză – moldovencele câştigând cu 3 2.

* În ultimele zile ale săptămânii trecute, CSU Metal a susţinut şi trei meciuri de verificare într un context internaţional. Parteneră a fost echipa sârbă Portar 064 Belgrad. Gălăţencele s au impus de fiecare dată: 3 0, 3 1 şi 3 2. Cele trei confruntări au constituit, pentru ambele grupări, ultimele verificări în vederea participării în Liga Campionilor, care vor avea loc la începutul lunii viitoare.

Studenţii au câştigat în Capitală

În cea de a V a etapă a Diviziei A2 de volei, echipa masculină a CSU Galaţi a jucat în deplasare, cu Niro Guard Bucureşti. După o partidă disputată (2 0 pentru Galaţi şi 2 2), gălăţenii s au impus la scorul de 3 2. În setul decisiv elevii antrenorului Valerică Jugănaru au câştigat cu 15 13. Gălăţenii au acumulat trei victorii şi două înfrângeri.

Învingătorii au jucat în formula: Lazăr, Caşvan, Todaşcă, Ganea, Chicu, Palade - Ţârlea (libero). Au mai jucat Manole şi Martinovici.

În următorul meci (sâmbătă, 1 noiembrie), CSU va juca acasă, cu Videoclip Ploieşti.

*Fetele de la CSU (antrenor Ileana Berdilă) au evoluat tot în Capitală, în compania fostei prim divizionare IOR. Întâlnirea s a disputat sub semnul echilibrului, bucureştencele impunându se, la limită, cu 3 2. În setul decisiv, mai experimentata echipă din Capitală s a impus cu 15 10.

A arbitrat un cuplu constănţean: Daniel Mihăilă - Lucian Stănia.

CSU a evoluat în alcătuirea: Ioana Ştefu, Daniela Boguţă, Ana Maria Berdilă, Alexandra Irimia, Irina Enciu, Georgiana Angheluţă - Mirela Bobaru (libero). Au mai jucat Bianca Rusu şi Livia Lupoae.

Următorul meci va avea loc peste două săptămâni, în deplasare, la Provolei Botoşani.

Articol de Gheorghe ARSENIE


duminică, 26 octombrie 2008

DIVIZIA A1 / MASCULIN / ETAPA A 5-A: Dinamo, al doilea eşec în patru zile

Învinşi cu 3:2, miercuri, la Bucureşti, de campioana Tomis Constanţa, într-o restanţă la etapa a 4-a din Divizia A1, echipa masculină de volei Dinamo Bucureşti a suferit un nou eşec sâmbătă, la Piatra Neamţ, în faţa finalistei ediţiei precedente de campionat: 0:3 cu Volei Club Municipal. Nici Steaua nu o duce mai bine. După înfrângerea de miercuri, de la Zalău (0:3), militarii s-au chinuit acasă în faţa Ştiinţei din Bacău: 3:2.
În fruntea clasamentului se află patru echipe cu maximum de puncte (10), alături de Tomis, Piatra Neamţ şi Explorări aflându-se Constam Buzău, revelaţiei trecute.
Divizia A1 / masculin, etapa a 5-a - rezultate
Tomis Constanţa – Remat Zalău 3:0 (22, 13, 23)
VCM Piatra Neamţ – Dinamo 3:0 (19, 18, 19)
Constam Buzău – Rapid 3:0 (16, 20, 18)
Explorări Baia Mare – Unirea Dej 3:1 (19, -16, 20, 23)
Steaua – Ştiinţa Bacău 3:2 (18, 19, -17, -23, 13)
CLASAMENT
1. CVM TOMIS CONSTANŢA 6 6 0 12p 18 3 6
2. STIINTA Explorări Baia Mare 6 5 1 11p 16 8 2
3. VCM Piatra Neamţ 5 5 0 10p 15 3 5
4. CONSTAM Buzău 5 5 0 10p 15 3 5
5. Dinamo Bucureşti 5 3 2 8p 14 6 2,33
6. Steaua Bucureşti 5 2 3 7p 7 11 0,63
7. REMAT Zalău 5 1 4 6p 7 12 0,58
8. "U" Cluj 5 1 4 6p 6 12 0,5
9. Unirea Dej 5 1 4 6p 5 14 0,35
10. Rapid Bucureşti 5 1 4 6p 4 12 0,33
11. CSM Torpi MS CSM Tg. Mureş 5 1 4 6p 3 14 0,21
12. Stiinţa Bacău 5 0 5 5p 6 15 0,4

LEGENDĂ: M - meciuri, V - victorii, Î - înfrângeri, Pct - puncte, Sc - seturi câştigate, Sp - seturi pierdute, CS - coeficient setaveraj (seturi câştigate împărţit la seturi pierdute)

DIVIZIA A1 / FEMININ / ETAPA A 5-A: Rapid rămâne fără meci câştigat

În timp ce favoritele s-au impus fără probleme – surprinde, poate, doar eşecul Tomis-ului la Iaşi, fosta multiplă campioană naţională Rapid nu a reuşit nici de această dată să găsească drumul spre victorie. „Feroviarele” au capotat (0:3) la Craiova.
Programat iniţial la Tg. Mureş, meciul dintre CSU Neumarkt şi CSU Metal a avut loc la Galaţi.
Divizia A1, etapa a 5-a (sâmbătă) - rezultate
CSU Metal Galaţi – Neumarkt Tg. Mureş 3:0 (16, 15, 26)
Ştiinţa Bacău – Dacia Mioveni 3:0 (14, 21, 19)
CSM Sibiu – CSM Lugoj 1:3 (17, -31, 19, 19)
SCMU Craiova – Rapid 3:0 (19, 17, 21)
Penicilina Iaşi – Tomis Constanţa 3:2 (20, -22, 23, -26, 13)
Unic Piatra Neamţ – Dinamo 3:1
CLASAMENT
1. CSU METAL GALATI 5 5 0 10p 15 0 MAX
2. Stiinta Bacau 5 5 0 10p 15 1 15
3. VC Unic LPS Piatra Neamt 5 4 1 9p 12 5 2,4
4. CV 2004 Tomis Constanta 5 3 2 8p 12 7 1,71
5. CS Dinamo Romprest 5 3 2 8p 10 6 1,66
6. CSU Neumarkt Tg. Mures 5 3 2 8p 9 6 1,5
7. CS Penicilina Iasi 5 3 2 8p 9 8 1,125
8. CSM Sibiu 5 1 4 6p 5 13 0,384
9. CS Dacia Mioveni 5 1 4 6p 4 13 0,307
10. CSM Lugoj 5 1 4 6p 4 13 0,307
11. SCMU Craiova 5 1 4 6p 3 12 0,25
12. CS Rapid Bucuresti 5 0 5 5p 1 15 0,06

joi, 23 octombrie 2008

REDEŞTEPTAREA (LUGOJ): „M-au făcut albie de porci”

Schimbat din funcţie de circa două săptămâni, Dan Jitaru, fostul antrenor al echipei de volei a acceptat să vorbească despre scandalul demiterii sale.
Jitaru a ţinut să precizeze că a fost forţat să demisioneze şi că demersul a fost pregătit minuţios de către o parte din conducerea clubului.
„Ei mă acuză de lipsă de comunicare şi de colaborare, ceea ce nu e adevărat. Miercuri la Târgu Mureş, imediat după meci, mi s-au luat legitimaţiile fără să-mi zică nimic, un anumit personaj din conducere le-a aruncat unui alt personaj. În acel moment, am rămas surprins pentru că niciodată nu mi s-au luat legitimaţiile. Ca, în momentul în care am ieşit din sală, să mă facă albie de porci. Că sunt o frecţie de antrenor, că nu am nicio treabă, că echipa e praf, că trebuie să se întâmple ceva la echipa de volei.
În fine, m-am dus în microbuz, mi-am văzut de treabă. Am avut o discuţie cu fetele, urmând ca joi, în 9 octombrie, să am o discuţie cu conducerea. La şedinţa respectivă, m-au luat şi m-au făcut pe rând, pe rând. Eu nu am apucat nici măcar să răspund la acuzele lor care, în proporţie de 75%, sunt nefondate. Au încheiat comunicându-mi verbal că mi se ridică toate atribuţiile vizavi de echipa de volei.
Vineri, în 10 octombrie, conform fişei postului, m-am dus la antrenamente. În momentul în care am intrat în sală, mi s-a dat de înţeles că nu am ce să caut la antrenament şi că, dacă nu vreau să cheme firma de pază, pe Bedeu, să mă scoată din sală, ar fi mai bine să plec. Am fost acuzat că le fac rău fetelor, că le-am spălat creierele şi multe altele. Luni, m-am prezentat la serviciu, aşa cum mi-a spus domnul director (n.r. Călin Dobra, director CSM). Am stat de la 8 la 13 pe scaun şi nu mi s-a spus nimic. Am pierdut patru ore, după care am plecat. Mă sună secretara, după vreo două ore şi îmi spune că, marţi dimineaţa sunt convocat la o şedinţă cu domnul director. M-am dus la şedinţă şi mi s-a dat o decizie prin care, directorul hotăra că mi se ridică atribuţiile, că trebuie să mă ocup de relaţiile cu Federaţia, relaţiile cu CSS Lugoj, să văd antrenamentele junioarelor, ca să depistez elemente de perspectivă. Moment în care le-am spus <>. Deci am fost demis de joi, verbal, şi marţi cu decizie scrisă”, poveşte Jitaru.
Obiectiv îndeplinit, transferuri nerealizate
Fostul antrenor spune că cei din conducerea clubului nu-i pot reproşa lipsa de rezultate, din moment ce şi-a realizat obiectivul stabilit în fiecare an – evitarea retrogradării. „Nu se putea mai mult. Nici anii trecuţi, nici anul acesta cu lotul pe care îl aveam. Lucrurile mergeau normal. Şi le-am spus şi lor. E un lot tânăr, care la ora actuală atât poate. Demiterea mea nu are legătură cu performanţele. Dacă asta vor, ăsta e curentul, nu pot să mă împotrivesc. Am fost acuzat că se puteau câştiga unele meciuri. Cine e în măsură să-mi spună dacă meciurile astea se puteau câştiga?”, se întreabă Jitaru.
Fostul antrenor susţine că nu s-au făcut nici transferurile pe care le-a cerut. „În vară, erau doar vreo zece fete la antrenament şi s-a pus problema că sunt prea puţine şi că de ce eu nu vreau alte fete. Am spus că vreau şi le-am comunicat chiar şi nume. Cu acestea, s-au purtat discuţii într-o anumită măsură, dar niciodată decisiv, să se ajungă la o decizie finală. Cu fetele pe care le-am cerut, în timp, am fi ajuns acolo unde îmi doream eu. Să ne batem pentru locurile 1-4. Aşa, în maxim un an, un an jumătate, voleiul de aici va fi gata, din păcate.”
Dan Jitaru spune că va continua cariera de antrenor, dar în alt oraş. „Sunt încă antrenor la toate loturile de nisip şi la lotul naţional de cadete la sală. Este greu să spun ce voi face mai departe. Deocamdată am fost bulversat. Au trecut zece zile şi nu mi-am revenit. O să construiesc. Aşa am fost educat şi aşa o să fac mai departe. Am primit aici un şut în fund, pentru mine e un pas înainte. Am avut şi oferte, nu asta e problema. Probabil că am să fac la Timişoara ceea ce nu s-a putut aici”, a încheiat Jitaru.
Articol scris de Daniel GROZA

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)