marți, 11 noiembrie 2008

LIGA CAMPIONILOR: Metal Galaţi înfruntă deţinătoarea Challenge Cup


Forţa echipei din Istanbul, adversara de miercuri a lui CSU Metal Galaţi în Liga Campionilor, la feminin (sala Giuleşti, ora 19:00 / în direct la Sport.ro) este ilustrată de rezultatele obţinute de ea în cupele europene (ne vom referi la perioada 2000-2008).
În ediţia trecută a Challenge Cup, de pildă, Vakifbank a cucerit trofeul fără să piardă vreun meci! Este adevărat, turneul final (Final Four) s-a desfăşurat la Bursa, în Turcia, însă printre învinsele sale s-au numărat reprezentantele unor ţări care excelează în volei, la feminin, precum şi Dinamo Bucureşti, care a cedat ambele partide din sferturile de finală (0:3 şj 1:3). Pe lângă acest succes, Vakifbank a mai triumfat în ediţia 2003/04 a Top Teams Cup, însă şi atunci a fost favorizată de faptul că turneul final s-a desfăşurat tot la Bursa.
În Liga Campionilor, gruparea din Istanbul a reuşit cea mai bună comportare în 2005/06, când a intrat în Final Four. A pierdut însă ambele dispute cu echipele italiene Perugia şi Bergamo, ocupând locul 4. În afara acestui rezultat, indiscutabil meritoriu, a mai atins o dată Play-off 12 (2007) şi în alte două rânduri (2001 şi 2002) sferturile de finală - în acest caz competiţia se numea Cupa Campionilor Europeni.
Trebuie spus însă că Vakifbank nu este cea mai importantă echipă feminină de volei din Turcia. Câştigătoare de cinci ori a titlului naţional, în perioada 1978-2008, ea stă în umbra lui Eczacibasi Istanbul, care a obţinut trofeul de 22 de ori, cucerind şi Cupa Turciei (5 ori) şi Cupa CEV (1999).
În ediţia în curs a campionatului Turciei, Vakifbank n-a strălucit la debut de sezon, însă pare într-o revenire de formă. După ce a pierdut cu Turk Telekom (0:3 / deplasare), şi Fenerbahce (1:3 / acasă), adversara Metal-ului s-a impus în meciurile cu Nilufer Belediye (3:0 / deplasare), Eczacibaşi (3:0 / acasă) şi Iller Bankasi (3:0 / deplasare).
Text: Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT Foto: CEV

Vakifbank Gunes Istanbul în cupele europene (2000-2008)

2007/08 - Challenge Cup Turul 2 - 3:1 (-19, 11, 21, 21) şi 3:0 (18, 11, 18) cu Betonut NRK Nyiregyhaza (Ungaria)
Turul 3 - 3:0 (20, 15, 15) şi 3:0 (17, 22, 13) cu VDK Gent (Belgia)
Optimi de finală: 3:0 (16, 17, 13) şi 3:1 (-22, 14, 15, 17) cu Beziers VB (Franţa)
Sferturi de finală: 3:0 (22, 15, 11) şi 3:1 (-15, 19, 9, 24) cu Dinamo Bucureşti (România)
Final Four - Bursa (Turcia) Semifinale: 3:0 (16, 23, 14) cu Dresdner SC (Germania)
Finală: 3:2 (-17, 18, -26, 11, 5) cu Infoplus Minetti Imola (Italia)

2006/07 - Liga Campionilor Faza grupelor (grupa A)
2:3 (-18, -27, 18, 22, -9) şi 3:1 (15, 19, -22, 15) cu Dinamo Moscova (Rusia)
0:3 (-20, -19, -16) şi 3:1 (-26, 22, 18, 20) cu RC Cannes (Franţa)
1:3 (20, -19, -17, -22) şi 3:0 (17, 20, 18) cu Fakro Muszynianka (Polonia)
A ocupat locul 3 în grupă, la egalitate cu RC Cannes, dar având un setaveraj mai slab. S-a calificat însă în Play-off 12
Play-off 12
1:3 (-13, -18, 7, -13) şi 0:3 (-20, -18, -20) cu Vini Monteschiavo Jesi (Italia)

2005/06 - Liga Campionilor Faza grupelor (grupa B)
3:2 (17, -25, 28, -19, 10) şi 3:1 (-22, 18, 21, 19) cu Azerrail Baku (Azerbaidjan)
3:2 (14, 22, -37, -20, 12) şi 0:3 (-24, -20, -18) cu Tenerife Marichal (Spania)
0:3 (-14, -21, -20) şi 2:3 (-22, 17, -26, 16, -11) cu Pallavolo Sirio Perugia (Italia)
2:3 (-22, -23, 17, 18, -13) şi 3:2 (-22, 22, -23, 14, 13) cu Calisia Kalisz (Polonia)
3:0 (21, 23, 15) şi 3:0 (19, 15, 15) cu Mladost Zagreb (Croaţia)
Vakifbank a terminat grupa pe locul 2, cu 16 puncte.
Play-off
3:0 (27, 17, 23) şi 2:3 (-23, 23, 22, -21, 7) cu Hotel Cantur Las Palmas (Spania)
Final Four - Cannes (Franţa) Semifinale: 2:3 (-20, 22, 17, -17, -9) cu Pallavolo Sirio Perugia (Italia)
Meci locurile 3-4 - 0:3 (-19, -24, -20) cu Foppapedretti Bergamo (Italia)

2004/05 - Liga Campionilor Faza grupelor (grupa A)
2:3 (-21, 25, -15, 26, -15) şi 0:3 (-25, -23, -20) cu Hotel Cantur Las Palmas (Spania)
3:0 (17, 23, 22) şi 0:3 (-8, -23, -21) cu RC Cannes (Franţa)
0:3 (-19, -23, -20) şi 1:3 (-24, 22, -20, -21) cu Uralocika NTMK Ekaterinburg (Rusia)
1:3 (-20, -19, 27, -25) şi 0:3 (-17, -13, -20) cu Foppapedretti Bergamo (Italia)
2:3 (-21, -22, 22, 17, -12) şi 3:0 (20, 21, 23) cu Stal Bielsko-Biala (Polonia)
A ocupat locul 5, penultimul, în grupă, la egalitate de puncte (13) cu Uralocika (Rusia), dar având doar un punct mai puţin decât Las Palmas şi Bielsko-Biala, echipele de pe locurile 3, respectiv 4.
2003/04 - Top Teams Cup
Optimi de finală: 3:1 (18, -21, 17, 19) şi 3:0 (18, 22, 23) cu Universitet Belgorod (Rusia)
Sferturi de finală: 3:0 şi 3:0 cu Castelo da Maia (la masa verde)
Final Four - Bursa (Turcia) Semifinale: 3:1 (17, -14, 14, 22) cu Eburon Tongeren (Belgia)
Finala: 3:0 (19, 15, 24) cu Aliud Pharma (Germania)

2002/03 - Liga Campionilor Faza grupelor (grupa B)
2:3 (-24, -21, 18, 20, -15) şi 3:1 (22, -13, 19, 18) cu Jedinstvo Uzice (Serbia)
2:3 (-18, -18, 20, 16, -10) şi 0:3 (-24, -27, -19) cu Marichal Tenerife (Spania)
1:3 (-19, -18, 23, -26) şi 3:0 (22, 21, 24) cu Levski Siconco Sofia (Bulgaria)
A ocupat locul 3, cu 11 puncte.

2001/02 - Cupa Campionilor Faza grupelor (grupa B)
0:3 (-21, -23, -24) şi 0:3 (-17, -18, -19) cu RC Cannes (Franţa)
3:0 (12, 18, 22) şi 3:0 (15, 14, 24) cu Nova KBM Maribor (Slovenia)
A ocupat locul 2 în grupă.
Sferturi de finală: 3:2 (-16, 20, -22, -16, 15) şi 0:3 (19, 22, 16) cu Eczacibasi Istanbul (Turcia)

2000/01 - Cupa Campionilor Faza grupelor (grupa A)
3:0 (22, 17, 19) şi 3:1 (16, 10, -21, 15) cu Rapid Bucureşti
1:3 (22, -22, -21, -18) şi 1:3 (23, -16, -19, -17) cu Uralocika Ekaterinburg (Rusia)
3:0 (13, 12, 15) şi 3:0 (11, 15, 26) cu ZOK Rijeka (Croaţia)
A ocupat locul 2 în grupă.
Sferturi de finală: 0:3 (-16, -17, -18) şi 2:3 (20, -17, 25, -13, -9) cu Volley Modena (Italia)

Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)