Se afișează postările cu eticheta CSM Lugoj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CSM Lugoj. Afișați toate postările

joi, 13 aprilie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ, SFERTURI DE FINALĂ: CSM Târgoviște și CSM Lugoj vor participa la turneul final

Calculele hârtiei au fost respectate deși la Târgoviște se putea produce o surpriză. Echipele feminine de volei CSM Lugoj și CSM Târgoviște s-au impus și în meciurile retur cu FC Argeș (3:0 și 3:0), respectiv cu Rapid (3:1 și 3:2). Și s-au calificat astfel în Final Four-ul ediției 2022/2023 a Cupei României, care va avea loc la Pitești, în 13 și 14 mai. 

Meciul de la Lugoj a fost unul fără istoric. Și deși și-au menajat unele jucătoare, gazdele s-au impus din nou cu 3:0. La Târgoviște, în schimb, calificarea s-a jucat până la ultima minge. „O partidă interzisă cardiacilor, un meci care nu a început deloc promițător pentru fetele noastre, dar care s-a încheiat cu rezultatul dorit! Primele două seturi au fost controlate de CS Rapid București, însă în al treilea set voleibalistele noastre si-au revenit, impunându-se categoric, ducând meciul până la tie-break”, s-a scris pe pagina de Facebook a echipei dâmbovițene.  

În Final Four, pe lângă CSM Lugoj și CSM Târgoviște s-au mai calificat Volei Alba Blaj (3:0 și 3:0 cu CSM București) și Dinamo București (3:0 și 1:3 cu CSO Voluntari 2005). 

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, retur

Miercuri, 12 aprilie 2023

CSM Lugoj – FC Argeș 3:0 (25-19, 25-17, 25-14)

CSM Târgoviște – Rapid 3:2 (21-25, 23-25, 25-13, 25-11, 15-10)

17 martie 2023

CSM București – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (10-25, 15-25, 21-25)

18 martie 2023

CSO Voluntari – Dinamo 3:1 (25-22, 23-25, 25-16, 26-24)

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)


marți, 11 aprilie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ, SFERTURI DE FINALĂ: CSM Târgoviște și CSM Lugoj primesc vizita lui Rapid și FC Argeș

Implicate în fazele finale ale competițiilor continentale, echipele feminine de volei CSM Târgoviște și CSM Lugoj au fost nevoite să amâne meciurile retur din sferturile de finală ale ediției 2022/2023 a Cupei României. Acestea se vor disputa mâine (miercuri, 12 aprilie). CSM Târgoviște va primi vizita Rapidului (în tur a fost 3:1), iar CSM Lugoj pe a echipei din Pitești, FC Argeș (în tur a fost 3:0).

Teoretic, formațiile gazdă sunt mari favorite. În plus, Rapid se confruntă și cu problema indisponibilității celor două ridicătoare.

Sunt deja calificate în semifinale CSM Volei Alba Blaj (3:0 și 3:0 cu CSM București) și CS Dinamo București (3:0 și 1:3 cu CSO Voluntari 2005). 


Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, retur

Miercuri, 12 aprilie 2023

Ora 18.30: CSM Lugoj – FC Argeș 

Arbitri: Marius Santa și Cristi Santa. Observator FRV: Vasile Dușa

Ora 18.00: CSM Târgoviște – Rapid

Arbitri: Lucian Năstase și George Grădinaru. Observator FRV: Niculae Stan

17 martie 2023

CSM București – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (10-25, 15-25, 21-25)

18 martie 2023

CSO Voluntari – Dinamo 3:1 (25-22, 23-25, 25-16, 26-24)

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)



duminică, 9 aprilie 2023

DIVIZIA A1 2022/2023, FEMININ: Volei Alba Blaj s-a impus fără probleme, CSM Lugoj a câștigat la Târgoviște

Finalistele Cupei CEV și Cupei Challenge au luat o opțiune importantă pentru calificarea în finala Diviziei A1 feminine de volei. Volei Alba Blaj s-a impus clar (3:0), pe teren propriu, în fața lui CS Rapid, echipă ale cărei ridicătoare sunt accidentate, iar CSM Lujoj a câștigat (3:2) la Târgoviște. Meciurile cu numărul 2 se vor disputa miercuri, 19 aprilie, pe terenul formațiilor mai slab clasate la finalul sezonului regular.  În grupa locurilor 5-8, Dinamo (3:0 cu FC Argeș) și CSO Voluntari 2005 (3:1 cu CSM București) s-au impus, pe teren propriu. 

Meciul de la Târgoviște a fost extrem de disputat, câștigătoarea fiind decisivă în setul 5. Meciul a început sub semnul echilibrului. Gazdele s-au desprins la 11-6, iar apoi au conservat acest avantaj și s-au impus cu 25-14. 

În actul următor scenariu s-a repetat doar la început. În sensul că CSMT s-a desprins la 5-2, însă CSML a revenit (9-9), a preluat conducerea (9-11) și s-a desprins (13-17). Setul era departe de a fi decis. Și aceasta deși formația vizitatoare a condus mai mereu (18-22, 21-23, 22-24). Vicecampioanele au egalat la 24. Însă Lugojul a punctat prin Rus și Ruban și a egalat situația la seturi (24-26). 

La fel de disputat a fost și actul cu numărul 3. Tot CSM Lugoj a reușit să se desprindă (7-11), însă CSM Târgoviște a revenit (10-12). Iar scenariul s-a repetat până când finalista Challenge Cup a luat un avans mai mare (17-21). Un avans care s-a dovedit a fi și decisiv (22-25).  

Aflată în avantaj, formația bănățeană și-a tras sufletul în setul 4. Iar gruparea dâmbovițeană s-a impus cu 25-15. 

În decisiv, CSM Lugoj a început bine (0-2), iar apoi a încercat să conserve avantajul. CSM Târgoviște a egalat la 6, însă formația vizitatoare a reușit să se desprindă la 8-12. Și să câștige atât setul (13-15), cât și meciul (2:3). 

Este a treia victorie în tot atâtea meciuri pe care CSM Lugoj o reușește în fața lui CSM Târgoviște. 

Elizaveta Ruban (CSM Lugoj) a fost declarată „Jucătoarea meciului”. Ea a reușit 22 de puncte, însă cea mai eficientă voleibalistă a partidei de la Târgoviște a fost Ana Bjelica, autoare a 28 de puncte.  

CSM Târgoviște - CSM Lugoj 2:3 (25-14, 24-26, 22-25, 25-15, 13-15   

TÂRGOVIȘTE (8 aprilie 2023) * Sala Polivalentă * Spectatori: 500 * Au arbitrat: Cristian Cristea și Alin Mateizer 

Evoluția scorului pe seturi:

Setul 1: 8-6, 16-9, 21-11, 25-14

Setul 2: 8-6, 13-16, 17-21, 24-26  

Setul 3: 6-8, 13-16, 17-21, 22-25  

Setul 4: 8-3, 16-10, 21-15, 25-15

Setul 5: 4-6, 13-15

Au evoluat următoarele formații: 

CSM Târgoviște: Ilka Van de Vyver (1 punct) - Jovana Mirosavljevic (13p), Denisa Ioana Ionescu (2p), Ana Bjelica (28p), Rodica Buterez (18p), Mira Todorova (9p) - Nikolina Bozicevic (libero), Alexandra Ciucu (libero)

Au mai evoluat: Diana Calota (cpt.), Didona Iuna Zadorojnai (2p), Petruța Orlandea (3p), Maria Adriana Matei (1p)

Antrenor: Giovanni Caprara

CSM Lugoj: Tanja Grbic (6 puncte) - Elizaveta Ruban (22p), Veronika Bezhandolska (12p), Aliona Martiniuc (15p), Georgiana Popa, Andreea Maria Gemănariu (7p) - Silvija Popovic (libero) 

Au mai jucat: Simina Străchinescu (1p), Ramona Adelina Rus (12p), Roxana Daiana Roman, Marina Elena Anghelache 

Nu a fost folosită: Adriana Mădălina Popa (libero)

Antrenor: Ugljesa Segrt

La Blaj, Volei Alba a reușit o victorie clară (3:0) în fața Rapidului. Misiunea campioanei a fost facilitată și de faptul că formația giuleșteană s-a prezentat la acest meci fără ridicătoarele Dayeong Lee și Pornpun Guedpard, accidentate.

Venit la declarații alături de Iarina Axinte, antrenorul lui Volei Alba Blaj, Stevan Ljubicic, a spus: „Suntem foarte mulțumiți, fericiți. Atmosfera a fost fantastică. Mulțumim. Victoria a fost foarte importantă pentru noi. Miercuri jucăm la Florența. O luăm pas cu pas. Victoria a fost foarte importantă pentru noi”. Iarina a întărit spusele tehnicianului: „Ne bucurăm că am câștigat. A fost un meci frumos. Suntem aproape de finală”.  
”Nu pot să spun că suntem fără două ridicătoare. Și e greu să joci cu o echipă cum este Blajul. Normal. Avem nevoie să le recuperăm pe cele două jucătoare care au lipsit azi. Mergem înainte. Avem meciul următor cu Târgoviște. Să ne calificăm în Cupa României. Vorbim de Final Four. Și apoi avem timp să pregătim meciul al doilea împotriva Blajului. Ne vedem în câteva săptămâni aici”
Branko Gajic,
antrenor principal Rapid București 
CSM Volei Alba Blaj - CS Rapid București 3:0 (25-16, 25-14, 25-11)

BLAJ (5 aprilie 2023) * Sala Polivalentă * Spectatori: 520 * Au arbitrat: Tudor Pop și Cristian Serei

Evoluția scorului pe seturi:

Setul 1: 8-2, 16-11, 21-14, 25-16 

Setul 2: 8-4, 16-8, 21-13, 25-14

Setul 3: 8-4, 16-7, 21-9, 25-11

Au evoluat formațiile următoare:

Volei Alba Blaj: Slađana Mirkovic (5 puncte) – Bojana Milenkovic (11p), Jovana Kocic (7p), Victoriia Russu (13p), Gergana Dimitrova (14p), Raisa Ioan (3p) - Andreea Ispas (libero), Andra Cojocaru (libero) 

Nu au evoluat: Georgiana Faleș, Iarina Axinte, Andrea Kossanyiova, Jovana Cirkovic, Kaitlyn Hord, Dajana Boskovic

Antrenor: Stevan Ljubicic

Rapid: Mihaela Albu - Ailama Cese Montalvo (12p), Iulia Gherasimova (1p), Ioana Baciu (6p), Sara Clisura (2p), Nasya Dimitrova (1p) - Teodora Pusic (libero)

Au mai evoluat: Diana Andreea Ariton, Denisa Adriana Drîmboi (2p), Mihaela Jeremic, Alexandra Trică (2p) 

Antrenor: Branko Gajic

Divizia A1 2022/2023, FEMININ

Play-Off

Semifinale

Locurile 1-4

Sâmbătă, 8 aprilie 2023 

CSM Târgoviște - CSM Lugoj 2:3 (25-14, 24-26, 22-25, 25-15, 13-15)

Volei Alba Blaj - CS Rapid București

Locurile 5-8

Sâmbătă, 8 aprilie 2023 

CS Dinamo București - FC Argeș 3:0 (25-16, 25-11, 25-20)

CSO Voluntari 2005 - CSM București 3:1 (19-25, 25-18, 25-23, 26-24)

Sferturi de finală

Meciurile 1

Sâmbătă, 25 martie 2023

CS Rapid București - CS Dinamo București 3:0 (25-19, 29-27, 25-22)

Duminică, 26 martie 2023

CSM Târgoviște - CSM București 3:0 (25-16, 25-11, 25-19)

CSM Volei Alba Blaj - FC Argeș 3:0 (25-14, 25-19, 25-13)

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-17, 25-21, 25-22)

Meciurile 2

Miercuri, 29 martie 2023

CSM București - CSM Târgoviște 1:3 (15-25, 23-25, 25-15, 15-25)

CS Dinamo București - CS Rapid București 1:3 (19-25, 25-14, 31-33, 23-25)

CSO Voluntari 2005 - CSM Lugoj 3:1 (23-25, 25-23. 25-19, 25-23)

FC Argeș - CSM Volei Alba Blaj 0:3 (22-25, 17-25, 19-25)

Meciurile 3

Sâmbătă, 1 aprilie 2023

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-14, 25-21, 25-22)

Play-Out

Faza 1

Tur 1

Sâmbătă, 8 aprilie 2023

CS Știința Bacău - CS „U” NTT Data Cluj 3:1 (23-25, 25-22, 25-20, 25-16)

Duminică, 9 aprilie 2023

Ora 16.00: CS Știința Bacău - CS „U” NTT Data Cluj

Arbitri: Bogdan Bărdăsan și Tudorel Arbunea


vineri, 7 aprilie 2023

DIVIZIA A1 2022/2023, FEMININ, PLAY-OFF: Favoritele Alba Blaj și CSM Târgoviște primesc vizita unor formații care le-au făcut probleme

Și la feminin prima divizie la volei se apropie de faza finală. Iar confruntările din penultima faza, aceea a semifinalelor se anunță extrem de interesante. În grupa locurilor 1-4, acolo unde se decide campioana, CSM Târgoviște și Volei Alba Blaj primesc vizita unor formații, CS Rapid București, respectiv CSM Lujoj, care le-au făcut zile grele în acest campionat. Se joacă în sistemul „cel mai bun în două din trei meciuri”, iar gazdele de acum sunt favorite.

La Târgoviște, formația locală are motive să se teamă de gruparea bănățeană. Și aceasta fiindcă CSM Lugoj este singura echipă care în ediția 2022/2023 a reușit să câștige ambele partide cu gruparea dâmbovițeană. Meciul este cu atât mai interesant cu cât CSMT a disputat semifinalele în Cupa CEV, iar CSML a jucat finala în Challenge Cup. Așadar, o confruntare cu valențe continentale.

La Blaj, Volei Alba pornește favorită în fața Rapidului din București, însă nu uită că a pierdut în fața giuleștencelor (2:3), pe teren propriu, chiar pe finalul sezonului regular. 

Divizia A1 2022/2023, FEMININ

Play-Off

Semifinale

Locurile 1-4

Sâmbătă, 8 aprilie 2023 

Ora 17.30: CSM Târgoviște - CSM Lugoj

Arbitri: Cristian Cristea și Alin Mateizer

Ora 18.00: Volei Alba Blaj - CS Rapid București

Arbitri: Tudor Pop și Cristian Serei

Locurile 5-8

Sâmbătă, 8 aprilie 2023 

Ora 14.00: CS Dinamo București - FC Argeș

Arbitri: Andrei Dan și Georgiana Gurguiatu

Ora 17.00: CSO Voluntari 2005 - CSM București

Arbitri: Florin Barbu și Eduard Cătălin Popescu

Sferturi de finală

Meciurile 1

Sâmbătă, 25 martie 2023

CS Rapid București - CS Dinamo București 3:0 (25-19, 29-27, 25-22)

Duminică, 26 martie 2023

CSM Târgoviște - CSM București 3:0 (25-16, 25-11, 25-19)

CSM Volei Alba Blaj - FC Argeș 3:0 (25-14, 25-19, 25-13)

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-17, 25-21, 25-22)

Meciurile 2

Miercuri, 29 martie 2023

CSM București - CSM Târgoviște 1:3 (15-25, 23-25, 25-15, 15-25)

CS Dinamo București - CS Rapid București 1:3 (19-25, 25-14, 31-33, 23-25)

CSO Voluntari 2005 - CSM Lugoj 3:1 (23-25, 25-23. 25-19, 25-23)

FC Argeș - CSM Volei Alba Blaj 0:3 (22-25, 17-25, 19-25)

Meciurile 3

Sâmbătă, 1 aprilie 2023

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-14, 25-21, 25-22)

Play-Out

Faza 1

Tur 1

Sâmbătă, 8 aprilie 2023

Ora 15.00: CS Știința Bacău - CS „U” NTT Data Cluj

Arbitri: Bogdan Bărdăsan și Tudorel Arbunea

Duminică, 9 aprilie 2023

Ora 16.00: CS Știința Bacău - CS „U” NTT Data Cluj

Arbitri: Bogdan Bărdăsan și Tudorel Arbunea


duminică, 2 aprilie 2023

DIVIZIA A1 2022/2023, FEMININ: CSM Lugoj a trecut de Voluntari și a pătruns în „Careul de ași”

Finalistă în ediția din acest an a Challenge Cup, echipa feminină de volei CSM Lugoj și-a atins un alt obiectiv, și anume calificarea în semifinalele ediției 2022/2023 a Diviziei A1. Formația bănățeană a trecut cu 2-1, la general, de CSO Voluntari 2005. Celelalte trei echipe care vor lupta pentru titlul național și o clasare pe podium sunt Volei Alba Blaj (2-0 la general cu FC Argeș), CSM Târgoviște (2-0 cu 
CSM București) și Rapid București (2-0 cu Dinamo București).

În ultimul meci disputat la Lugoj, CSM s-a impus cu 3:0 (25-14, 25-21, 25-22). Cu excepția primului set, confruntarea a fost disputată. În actul cu numărul 2, de pildă, Voluntari a ținut aproape până spre final. La 21-20, CSM Lugoj a făcut trei puncte la rând (24-20), iar apoi a închis ostilitățile (25-21). În setul 3, echipa ilfoveană a condus multă vreme (14-18, 18-19, 19-20, 20-22), însă tot bănățencele au avut nervii mai tari pe final (25-22). 

„Sunt foarte bucuros, foarte fericit. Asta-i muncă de echipă. Vreau să le felicit pe fetele noastre. Și pe echipa din Voluntari, care s-a luptat până la ultimul punct. Noi știam că avem meci greu la Lungoj, dar cu publicul... Așa cum am spus de o mie de ori a venit și ne-a susținut. A fost un mare avantaj pentru noi. Cineva din staff a spus că nouă ne place să jucăm meciurile grele... Dar a ieșit și sunt foarte bucuros. Nici nu pot să vorbesc. Sunt plin de emoție”
 
Ugljesa Segrt,
antrenor principal CSM Lugoj

Au evoluat următoarele formații:
 
CSM Lugoj: Tanja Grbic (1 punct) - Elizaveta Ruban (18p), Veronika Bezhandolska (5p), Aliona Martiniuc (13p), Georgiana Popa (7p), Andreea Maria Gemănariu (9p) - Silvija Popovic (libero) 

Au mai jucat: Simina Străchinescu (2p), Roxana Daiana Roman, Marina Elena Anghelache

Nu au jucat: Ramona Adelina Rus,  Adriana Mădălina Popa, Aliona Martiniuc

Antrenor: Ugljesa Segrt

CSO Voluntari: Alexandra Alice Kapelovies (1 punct) - Eli Uattara (11p), MKaela Shanice White (5p), Djana Vukovic (6p), Sânziana Ioana Motroc, Nneka Obiamaka Onyejekwe (12p) - Diana Vereș (libero)

Au mai jucat: Elizabeth Vicet Campos (8p), Irina Kosinski, Milena Koprivica, Alexandra Iuliana Babas, Adriana Alexandru (1p) 

Nu a jucat: Silvana Velkova Chausheva, Saskia Hippe 

Antrenor: Milan Ljubicic

Divizia A1 2022/2023, FEMININ

Play-Off

Sferturi de finală

Meciurile 1

Sâmbătă, 25 martie 2023

CS Rapid București - CS Dinamo București 3:0 (25-19, 29-27, 25-22)

Duminică, 26 martie 2023

CSM Târgoviște - CSM București 3:0 (25-16, 25-11, 25-19)

CSM Volei Alba Blaj - FC Argeș 3:0 (25-14, 25-19, 25-13)

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-17, 25-21, 25-22)

Meciurile 2

Miercuri, 29 martie 2023

CSM București - CSM Târgoviște 1:3 (15-25, 23-25, 25-15, 15-25)

CS Dinamo București - CS Rapid București 1:3 (19-25, 25-14, 31-33, 23-25)

CSO Voluntari 2005 - CSM Lugoj 3:1 (23-25, 25-23. 25-19, 25-23)

FC Argeș - CSM Volei Alba Blaj 0:3 (22-25, 17-25, 19-25)

Meciurile 3

Sâmbătă, 1 aprilie 2023

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-14, 25-21, 25-22)

Semifinale

Locurile 1-4

Sâmbătă, 8 aprilie 2023 / Duminică, 9 aprilie 2023

CSM Târgoviște - CSM Lugoj

Volei Alba Blaj - CS Rapid București

Locurile 5-8

CS Dinamo București - FC Argeș

CSO Voluntari 2005 - CSM București

joi, 30 martie 2023

DIVIZIA A1 2022/2023, FEMININ: Volei Alba Blaj, CSM Târgoviște și CS Rapid București s-au calificat în semifinale

Meciurile cu numărul 2 din sferturile de finală ale Play-Off-ului Diviziei A1 feminine de volei s-au încheiat cu rezultatele așteptate. Victorioase și pe terenul echipelor mai slab clasate după sezonul regular, Volei Alba Blaj (3:0 la Pitești, cu FC Argeș), CSM Târgoviște (3:1 la București, cu CSMB) și CS Rapid (3:1 în sala din șoseaua Ștefan cel Mare, cu Dinamo) s-au impus cu 2-0 la general și au pătruns în „careul de ași”. Doar partida dintre CSM Lugoj și CSO Voluntari 2005 a ajuns în prelungiri după ce ilfovenele s-au revanșat pe teren propriu. 

Într-o dispută de tradiție, CS Rapid a izbutit să se impună și în sala Dinamo, însă nu fără dificultăți. După ce au cedat primul set (19-25), gazdele au reușit să-l câștige pe următorul (25-14), iar în cel de-al 3-lea au avut un start perfect (10-3). Dinamo a avut 6 mingi de a câștiga acest act (24-18), însă le-a irosit pe toate! Ba mai mult, ulterior gazdele au mai avut alte 7 mingi de set... Și n-a reușit să fructifice niciuna dintre ele!!! Rapid a revenit și a câștigat setul în prelungiri (31-33). Iar apoi, tot la mare luptă, a câștigat și ultimul act, implicit disputa (23-25). 

Și meciul de la Voluntari a fost unul palpitant. În primul set, bănățencele au izbutit să revină de la 18-16 și să preia conducerea (19-21). Gazdele au egalat la 23, însă două atacuri greșite de Vicet Campos și Vukovic au adus setul lui CSM Lugoj (23-25). În următorul act, situația s-a inversat. De data aceasta bănățencele au condus pe final (21-23), însă CSO Voluntari a reușit patru puncte la rând și s-a impus cu 25-23. În setul 3, formația vizitatoare a avut un start mai bun (4-7), însă gazdele au revenit, au trecut la conducere (12-7) și s-au impus fără probleme (25-19). În sfârșit, în actul cu numărul 4 tot CSM Lugoj a început mai bine (5-7, 8-10) și a rămas în avantaj până spre final (19-20). La 23-23, Onyejekwe a reușit două atacuri victorioase și CSO Voluntari 2005 a pus capăt disputei (25-23). 

Divizia A1 2022/2023, FEMININ

Play-Off

Sferturi de finală

Meciurile 1

Sâmbătă, 25 martie 2023

CS Rapid București - CS Dinamo București 3:0 (25-19, 29-27, 25-22)

Duminică, 26 martie 2023

CSM Târgoviște - CSM București 3:0 (25-16, 25-11, 25-19)

CSM Volei Alba Blaj - FC Argeș 3:0 (25-14, 25-19, 25-13)

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-17, 25-21, 25-22)

Meciurile 2

Miercuri, 29 martie 2023

CSM București - CSM Târgoviște 1:3 (15-25, 23-25, 25-15, 15-25)

CS Dinamo București - CS Rapid București 1:3 (19-25, 25-14, 31-33, 23-25)

CSO Voluntari 2005 - CSM Lugoj 3:1 (23-25, 25-23. 25-19, 25-23)

FC Argeș - CSM Volei Alba Blaj 0:3 (22-25, 17-25, 19-25)

Meciurile 3

Sâmbătă, 1 aprilie 2023

Ora 18.30: CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005

Semifinale

Sâmbătă, 8 aprilie 2023

CSM Târgoviște - CSM Lugoj sau CSO Voluntari 2005

Volei Alba Blaj - CS Rapid București


luni, 27 martie 2023

DIVIZIA A1 2022/2023, FEMININ, PLAY-OFF: Favoritele s-au impus pe linie fără să cedeze vreun set

Meciurile din prima manșă a sferturilor de finală din Divizia A1 feminină de volei s-au încheiat cu rezultatele așteptate. Favoritele s-au impus pe linie. Și acestea n-au cedat nici măcar un set formațiilor vizitatoare. Partidele cu numărul 2 din această fază a Play-Off-ului se vor disputa miercuri, 29 martie, pe terenul echipelor mai slab clasate la finalul sezonului regular. 

Disputat în sala din Dobroești (sala din Giulești a fost ocupată cu Campionatul Național de tenis de masă), derby-ul bucureștean a fost dominat de Rapid. Formația alb-vișnie a câștigat primul set cu 25-19. Actul secund a fost și cel mai disputat. Iar cele două rivale au alternat la conducere. Dinamo a fost în avantaj pe final (19-22) și a avut patru mingi de set: 23-24, 24-25, 25-26 și 26-27. N-a izbutit însă să fructifice niciuna dintre acestea! A făcut-o Rapid, care s-a impus cu 29-27. Setul 3 a fost controlat tot de giuleștence, care au avut 24-20. După ce a ratat două mingi de meci, Rapid a pus capăt disputei printr-un atac al lui Dimitrova (25-22).

De meciuri ceva mai ușoare au avut parte Volei Alba Blaj (3:0 / 25-14, 25-19, 25-13 cu FC Argeș) și CSM Târgoviște (3:0 /  25-16, 25-11, 25-19 cu CSM București).

Iar CSM Lugoj a profitat de disputa cu CSO Voluntari 2005 pentru a sărbători din nou prezența în finala Cupei Challenge. Bănățencele s-au impus cu 3:0 (25-17, 25-21, 25-22), controlând tactic disputa. 

Divizia A1 2022/2023, FEMININ

Play-Off

Sferturi de finală

Meciurile 1

Sâmbătă, 25 martie 2023

CS Rapid București - CS Dinamo București 3:0 (25-19, 29-27, 25-22)

Duminică, 26 martie 2023

CSM Târgoviște - CSM București 3:0 (25-16, 25-11, 25-19)

CSM Volei Alba Blaj - FC Argeș 3:0 (25-14, 25-19, 25-13)

CSM Lugoj - CSO Voluntari 2005 3:0 (25-17, 25-21, 25-22)

Meciurile 2

Miercuri, 29 martie 2023

Ora 15.00: CSM București - CSM Târgoviște

Ora 15.00: CS Dinamo București - CS Rapid București (TVR3)

Ora 17.00: CSO Voluntari 2005 - CSM Lugoj

Ora 19.00: FC Argeș - CSM Volei Alba Blaj

miercuri, 22 martie 2023

CUPA CHALLENGE 2022/2023, FEMININ: Chieri s-a impus și la Timișoara în finala cu CSM Lugoj. Bănățencele au obținut medaliile de argint

Disputată în Sala „Constantin Jude” (fosta Olimpia) din Timișoara, manșa secundă a finalei ediției 2022/2023 a Challenge Cup, la feminin, a fost câștigată (3:0) de formația italiană Reale Mutua Fenera Chieri. Victorioasă cu același rezultat și în tur, la Torino, în urmă cu o săptămână, gruparea peninsulară a cucerit trofeul. Ajunsă în ultimul act al competiției cu numărul 3 din Europa, formația feminină de volei CSM Lugoj și-a depășit condiția. Cum a câștigat și Supercupa României toamna trecută, echipa bănățeană a scris și scrie istorie în sportul la fileul înalt de la noi. (Foto: CEV / Text: Marian Valentin Burlacu) 

În primele două seturi, CSM Lugoj s-a menținut aproape de adversara ei, fiind chiar la conducere în prima parte: 8-5 (setul 1), respectiv 8-7 (setul 2). Mai apoi, gruparea italiană s-a desprins și a menținut avansul până la final. Actul cu numărul 3 a fost dominat în totalitate de Chieri, care a condus în permanență. Formația peninsulară s-a impus în cele trei seturi cu același rezultat, 21-25. 

Cea mai eficientă jucătoare a partidei a fost franțuzoaica Helena Cazaute (15 puncte), urmată de belgianca Kaja Grobelna (12p) și nemțoaica Camilla Weitzel (9p). La punctele realizate din atacuri, pe locul 1 se află aceeași Cazaute (11p), urmată de Grobelna (10p) și nord-macedoneanca Aliona Martiniuc (6p). La blocaj, cea mai eficientă a fost Veronika Bezhandolska (4p), urmată de Weitzel (2p) și Grobelna (2p). 

Și la serviciu, tot jucătoarele lui Chieri au fost mai eficiente. Weitzel a izbutit 4 ași, iar Cazaute 3. În sfârșit, la preluare s-a evidențiat aceeali Cazaute (4), urmată de Ramona Adelina Rus (4) și Elizaveta Ruban (3). 

CSM Lugoj - Reale Mutua Fenera Chieri 76 0:3 (21-25, 21-25, 21-25)

TIMIȘOARA (22 martie 2023) * Sala „Constantin Jude” * Spectatori: 1.800 * Au arbitrat: Burhan Ilhan (Turcia) și Aleksandra Balandzic (Serbia) * Durată meci: 85 de minute (27 / 28 / 30)

Evoluția scorului pe seturi

Setul 1: 8-5, 9-16, 19-21, 21-25

Setul 2: 8-7, 13-16, 20-21, 21-25

Setul 3: 4-8, 11-16, 15-21, 21-25

CSM Lugoj: Tanja Grbic (2 puncte) - Elizaveta Ruban (6p), Veronika Bezhandolska (6p), Aliona Martiniuc (7p), Georgiana Popa (5p), Andreea Maria Gemănariu (3p) - Silvija Popovic (libero) 

Au mai jucat: Simina Străchinescu (2p), Ramona Adelina Rus (6p), Roxana Daiana Roman (1p), Marina Elena Anghelache (2p), Adriana Mădălina Popa (libero)

Antrenor: Ugljesa Segrt

Reale Mutua Fenera Chieri 76: Francesca Bosio (1 punct) - Helena Cazaute (15p), Alessia Mazzaro (6p), Kaja Grobelna (12p), Francesca Villani (7p), Camilla Weitzel (9p) - Ilaria Spirito (libero)

Au mai jucat: Rachele Morello, Olivia Rozanski (6p), Stella Nervini, Brionne Butler (1p), Maja Storck (3p)

Nu au evoluat: Fatim Yassimina Kone, Alessia Fini (libero)

Antrenor: Giulio Cesare Bregoli

CUPA CHALLENGE 2022/2023, FEMININ / DIANA BALINTONI: „Prezența Lugojului în finală este un moment important pentru voleiul din județul Timiș”

Componentă a echipei CSU Politehnica Timișoara, aflată în Divizia A2, seria Vest, coordonatoarea Diana Balintoni le-a încurajat pe jucătoarele de la CSM Lugoj înaintea returului finalei Cupei Challenge, de astăzi (miercuri, 22 martie), de la ora 18.30. Câștigătoare a competiției cu CSM București, în 2016, ridicătoare a mărturisit că se va afla în sală pentru a-și susține formația care a lansat-o în volei. În 2021, Diana a declarat în revista „Născut pentru sport”, ediția de Timiș, că „Lugojul este un oraș micuț în care oamenii iubesc și susțin voleiul. Toți cei din jurul fenomenului sunt foarte implicați și dedicați acestuia”. (Foto și text: Marian Valentin Burlacu)

Născută chiar în Lugoj, Diana Balintoni a spus pentru Teleuniversitatea Timișoara că prezența în finala Cupei Challenge vorbește de la sine despre importanța acestui eveniment găzduit de Sala „Constatin Jude” (fostă Olimpia). „Sper că oamenii vor veni în număr cât mai mare pentru a le susține pe aceste fete extraordinare. E un moment important din istoria clubului din Lugoj. Și pentru tot voleiul din județ. Voi fi alături de fete”, a declarat emblematica jucătoare. 

Declarată cea mai valoroasă jucătoare la finala Silver League cu Slovenia (3:2), din 2019, câștigătoare a Challenge Cup cu CSM București, în 2016, campioană națională la varianta pe plajă,  Diana Balintoni (34 de ani) a făcut parte din grupul restrâns de voleibaliste experimentate ce au participat la EuroVolley 2021, alături de colega ei de post, Marina Cojocaru (29 de ani), și liberoul Alexandra Ciucu (26). Aflată la ultimul meci pentru națională, Diana a declarat în revista „Născut pentru Sport”, ediția de Timiș: „În primul rând, a fost o onoare pentru mine faptul că am luat parte la un eveniment așa de important. În al doilea rând, a însemnat mândrie pentru că am putut reprezenta țara la un Campionat European desfășurat acasă, în fața propriilor suporteri și a oamenilor dragi care au venit să ne vadă și să ne susțină. În al treilea rând, a însemnat fericire că am reușit să îmi închei activitatea de performanță într-o asemenea manieră”, ne-a spus coordonatoarea.

Întrebată ce amintire deosebită are de la națională, Balintoni mi-a spus atunci: „Am amintiri frumoase și unice de la fiecare participare la competiții cu lotul național. Mi-ar fi greu să aleg doar una, dar cred că, pe lângă fapte, emoții, trăiri și rezultate, sunt oamenii pe care i-am întâlnit, cunoscut și câștigat ca prieteni pentru o viață de acum înainte. Am iubit, iubesc și voi iubi acest sport pentru totdeauna. Așadar, cu siguranță de câte ori voi avea ocazia și voi putea, indiferent că vorbim de voleiul de sala sau cel pe nisip, mă voi juca cu mingea, dar în acest moment am decis să mă dedic vieții de familie, Să încerc să deschid porțile unui alt capitol din viața mea”.

În discuția purtată în 2021, voleibalista s-a referit și la viitorul pe care îl are sportul la fileul înalt în localitatea natală: „Da, cred cu tărie că există interes pentru volei acolo. Lugojul este un oraș micuț în care oamenii iubesc și susțin acest sport. Toți cei din jurul fenomenului sunt foarte implicați și dedicați acestuia. Am toată convingerea că vor face tot ce le stă în putință ca acest sport să aibe continuitate, să se descopere noi talente și să nu dispară niciodată de pe scena voleiului românesc”.


Iată parcursul celor două formații până la finală

CSM Lugoj

Turul 2 („16”-imi de finală) - 2:3 și 3:1 cu PTT (Turcia)

Optimi de finală - 3:0 și 3:0 cu Clube K (Portugalia)

Sferturi de finală - 3:2 și 3:1 cu Asterix Avo (Belgia)

Semifinale - 2:3 și 3:0 cu Jedinstvo Stara Pazova (Serbia)

Chieri 76

Turul 1 („32”-imi de finală) - 3:0 și 3:0 cu Gacko (Bosnia și Herțegovina)

Turul 2 („16”-imi de finală) - 3:0 și 3:0 cu Legionovia (Polonia)

Optimi de finală - 3:0 și 3:2 cu Panathinaikos (Grecia)

Sferturi de finală - 3:0 și 3:1 cu Sliedrecht (Țările de Jos)

Semifinale - 3:0 și 3:1 cu Suhl (Germania)

Disputat la Torino, meciul tur a fost dominat de formația italiană. Primul set al disputei de la Torino a fost echilibrat până spre jumătatea sa. La 11-11, gazdele au reușit să se desprindă (15-11), iar mai apoi au mărit avansul și s-au impus cu 25-15. Actul 2 a început cu CSM Lugoj decisă să arate că știe volei. Formația bănățeană a condus cu 4-0 și 8-1! Egalată la 18, 19 și 20, CSM Lugoj s-a pierdut pe final de set. Chieri a condus cu 23-20, însă Tanja Grbic, Elizaveta Ruban și Veronika Bezhandolska au mai avut o zvâcnire și au restabilit egalitatea (23-23). Și deși a salvat trei mingi de set, CSM Lugoj s-a înclinat mai apoi (26-28). Pentru ca în setul 3 formația italiană să facă legea (25-17).  

Reale Mutua Fenera Chieri 76 - CSM Lugoj 3:0 (25-15, 28-26, 25-17)

TORINO (15 martie 2023) * Palazzetto dello Sport „Gianni Asti” * Spectatori: 3.971 * Au arbitrat: Toni Ivkovic și Gloria Souto Jimenez (Spania) * Durată meci: 77 minute (21 / 34 / 22)

Evoluția scorului pe seturi

Setul 1: 8-7, 16-12, 21-13, 25-15

Setul 2: 1-8, 9-16, 21-20, 28-26

Setul 3: 8-7, 16-11, 21-13, 25-17

Reale Mutua Fenera Chieri 76: Francesca Bosio (2 puncte) - Helena Cazaute (15p), Alessia Mazzaro (4p), Kaja Grobelna (14p), Francesca Villani (15p), Camilla Weitzel (11p) - Ilaria Spirito (libero)

Au mai jucat: Rachele Morello, Maja Storck (3p)

Nu au evoluat: Olivia Rozanski, Stella Nervini, Brionne Butler, Fatim Yassimina Kone, Alessia Fini (libero)

Antrenor: Giulio Cesare Bregoli

CSM Lugoj: Tanja Grbic - Elizaveta Ruban (12p), Veronika Bezhandolska (6p), Aliona Martiniuc (11p), Georgiana Popa (8p), Andreea Maria Gemănariu (6p) - Silvija Popovic (libero) 

Au mai jucat: Simina Străchinescu (2p), Ramona Adelina Rus, Roxana Daiana Roman (2p), Marina Elena Anghelache

Nu a jucat: Adriana Mădălina Popa

Antrenor: Ugljesa Segrt

joi, 16 martie 2023

FR VOLEI / ADIN COJOCARU: „Fiecare din cele trei echipe din România are șanse să câștige trofeul european”

În cadrul unei conferințe de presă organizată la Ministerul Sportului, preşedintele Federaţiei Române de Volei (FRV), Adin Cojocaru, a declarat că prin prezenţa celor trei echipe feminine în fazele superioare ale competiţiilor europene sportul la fileul înalt din țara noastră arată că a atins un nivel ridicat în Europa. La mijlocul acestei săptămâni, , CSM Târgovişte și CSM Volei Alba Blaj au disputat prima manșă a semifinalei Cupei CEV (s-a impus formația din „Mica Româ” cu 3:0), iar CSM Lugoj a jucat turul finalei Cupei Challenge în Italia (0:3 cu Chieri 76). (Text și foto: Marian Valentin Burlacu)

Adin Cojocaru a declarat: „Trei echipe româneşti se află în fazele superioare a două cupe europene. În semifinalele Cupei CEV, CSM Târgovişte joacă împotriva celor de la Alba Blaj, iar în Cupa Challenge, CSM Lugoj dispută prima manşă a finalei cu Chieri. S-a mai întâmplat să avem o semifinală de cupă europeană între două echipe româneşti. A fost Blaj cu Ştiinţa Bacău (n.a. - în 2019, Blaj s-a impus cu 3:0 în ambele manșe). Aşa că nu aş spune neapărat că este o surpriză că avem trei echipe, însă, iată, în cupele europene suntem la un nivel peste medie. Pentru că să nu uităm că Târgovişte şi Blaj au participat în grupele Ligii Campionilor. Pe noi ne bucură atât faptul că sunt acolo, cât şi pentru sportivele române din cele două echipe care au şansa să joace în fazele superioare ale unor asemenea competiţii. Se călesc şi învaţă, pentru că toate sunt tinere, în formare".

Șeful FRV a evitat să spună care dintre cele trei formații din România ar avea șanse la câştigarea unui trofeu. „E un lucru foarte bun pentru voleiul românesc că avem două echipe în finalele cupelor europene. Din poziția mea trebuie să fiu diplomat. Așa că aş spune că fiecare are şansa ei la câştigarea unui trofeu. Sperăm ca prin aceste rezultate să crească şi valoarea voleiului românesc, pentru că în componenţa celor trei echipe se află sportive din lotul naţional".

Pe de altă parte, Adin Cojocaru speră ca şi echipele de club masculine să obțină astfel de performanţe. „Noi sperăm ca şi la masculin să avem un parcurs mai bun în cupele europene. Acolo se pare că e mai grea participarea. Sunt multe echipe mai valoroase faţă de ce există la noi, dar avem speranțe pentru viitor", a subliniat federalul.

Trebuie spus că în ediția 2022/2023 a cupelor europene de volei, la masculin, Arcada Galați a jucat în Play-Off-ul Cupei CEV (a fost între primele 12 echipe din competiție), iar Steaua București a atins sferturile de finală în Cupa Challenge (primele 8 formații). 

miercuri, 15 martie 2023

CUPA CHALLENGE 2022/2023, FEMININ: CSM Lugoj joacă în Italia prima manșă a finalei cu Chieri 76

La câteva luni după ce a triumfat în Supercupa României, echipa feminină de volei CSM Lugoj dispută finala ediției 2022/2023 a Cupei Challenge, a treia competiție europeană intercluburi ca valoare. Formația bănățeană va înfrunta astăzi (miercuri, 15 martie), la 21.00 (ora României), la Torino, prima manșă a disputei cu gruparea italiană Chieri 76. Partida va fi transmisă în direct pe pagina de Youtube a CEV. Cum meciul retur se va juca în Sala „Constantin Jude” din Timișoara, în 22 martie, gruparea din Lugoj a anunțat că va pune la dispoziția suporterilor din Lugoj autobuze cu care să se deplaseze în orașul de pe Bega. (Foto: CEV / Text: Marian Valentin Burlacu)

Delegația lugojană a ajuns în Italia de marți. Iată mesajul postat pe contul oficial de Facebook: „Suntem în Torino... ...pentru marea finală CEV Challenge Cup, cel mai important joc din istoria sporturilor de echipă din Lugoj. Este prima finală europeană sub care va scrie numele Lugoj în dreptul unei echipe, iar acest lucru ne face să fim foarte mândri. Mai sunt două zile până la turul ce va avea loc în Pala Gianni Asti din Torino, miercuri, de la ora 20, ora Italiei, ora 21 la noi acasă cu Reale Mutua Fenera Chieri 76. Ne pregătim pentru un meci mare, oricare ar fi rezultatul. Fiți alături de noi!”. 

Fondată în 14 mai 2009, într-o localitate de lângă Torino, sub numele Chieri '76 Carol's, adversara lui CSM Lugoj și-a schimbat denumirea în Chieri '76 Volleyball șase ani mai târziu. Aceasta evoluează în prima ligă de volei a Italiei din ediția 2018/2019. 

Iată parcursul celor două formații până la finală

Chieri 76

Turul 1 („32”-imi de finală) - 3:0 și 3:0 cu Gacko (Bosnia și Herțegovina)

Turul 2 („16”-imi de finală) - 3:0 și 3:0 cu Legionovia (Polonia)

Optimi de finală - 3:0 și 3:2 cu Panathinaikos (Grecia)

Sferturi de finală - 3:0 și 3:1 cu Sliedrecht (Țările de Jos)

Semifinale - 3:0 și 3:1 cu Suhl (Germania)

CSM Lugoj

Turul 2 („16”-imi de finală) - 2:3 și 3:1 cu PTT (Turcia)

Optimi de finală - 3:0 și 3:0 cu Clube K (Portugalia)

Sferturi de finală - 3:2 și 3:1 cu Asterix Avo (Belgia)

Semifinale - 2:3 și 3:0 cu Jedinstvo Stara Pazova (Serbia)

A 23-a finală europeană intercluburi pentru echipele de volei din România!

Cum în anii 60, echipele masculine de volei Dinamo și Rapid și-au disputat două finale în Cupa Campionilor Europeni, la masculin, formația feminină CSM Lugoj este cea de-a 25-a finalistă a țării noastre în eurocupe deși formația bănățeană va disputa finala noastră cu numărul 23. În Cupa / Liga Campionilor, România a fost reprezentată în 14 finale, 13 dintre ele fiind la masculin. Ultima finală a fost aceea dintre formațiile feminine VakifBank Istanbul și Volei Alba Blaj, din 2018, de la București. Atunci câștig de cauză a avut formația turcă (3:0). La masculin, Rapid și Dinamo au cucerit de câte 3 ori fiecare titlul continental. 

De asemenea, este de amintit că la una dintre manșele finalelor CCE dintre echipele masculine de volei Dinamo și Rapid, din anii 60, s-au înregistrat 12.000 de spectatori în Pavilionul Central al Complexului Expozițional din București (actualul RomExpo). Acela este recordul național de audiență pentru alte sporturi în afară de fotbal și de rugby. În acel deceniu, formațiile masculine de volei din țara noastră dominau competiția. 

Pe lângă cele șase trofee din CCE, România a mai cucerit o dată Cupa Cupelor prin Dinamo, la masculin, și tot o dată Challenge Cup prin CSM București, la feminin. 

Finale disputate de echipele românești de volei în cupele europene intercluburi

Masculin

Cupa / Liga Campionilor (15 finaliste / 13 finale / 6 trofee)

1960: ŢSKA Moscova – Rapid Bucureşti 3:0, 1:3

1961: Rapid Bucureşti – ŢSKA Moscova 3:1, 3:2

1962: ŢSKA Moscova – Rapid Bucureşti 2:3, 3:1

1963: Rapid Bucureşti – ŢSKA Moscova 3:1, 3:0

1965: Rapid Bucureşti – Minior Pernik 1:3, 3:1, 3:2

1966: Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti 3:1, 3:2

1967: Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti 3:0, 1:3, 3:1

1968: Spartak Brno – Dinamo Bucureşti 1:3, 3:0, 3:2

1969: ŢSKA Sofia – Steaua Bucureşti 3:0, 3:2

1974: ȚSKA Moscova – Dinamo București 3:2 (s-a jucat turneu final în 4)

1977: ȚSKA Moscova – Dinamo București 3:1 (s-a jucat turneu final în 4)

1979: Ruda Hvezda Bratysława – Steaua București 3:2

1981: Dinamo București – ȚSKA Moscova 3:2

NA – Se consideră 15 finaliste pentru România fiindcă în edițiile 1966 și 1967 țara noastră a avut ambele finaliste, Dinamo și Rapid

Cupa Cupelor (4 finaliste / 1 trofeu)

1976/1977: Radiotechnik Riga (URSS) - Steaua București 3:0 (s-a jucat turneu final în 4)

1978/1979: Dinamo București - Levski-Spartak Sofia 3:0 (s-a jucat turneu final în 4)

1980/1981: CH Bratislava - Steaua București 3:1 (s-a jucat turneu final în 4)

1985/1986: Panini Modena - Steaua București 3:0 (s-a jucat turneu final în 4)

Top Teams Cup (1 finalistă)

2004: Lokomotiv Harkov – Deltacons Tulcea 3:1

Feminin

Liga Campionilor Europeni (1 finalistă)

2017/2018: Guneș VakifBank Istanbul - Volei Alba Blaj 3:0

Cupa CEV (1 finaliste)

2018/2019: Futura Volley Busto Arsizio - Volei Alba Blaj 3:0 și 3:1

Challenge Cup – feminin (3 finaliste / 1 trofeu)

2015/2016: CSM București – Trabzon 3:1 și 3:1

2020/2021: Sistem9 Yeşilyurt Istanbul - Volei Alba Blaj 3:0 și 3:0

2022/2023: Chieri '76 Volleyball - CSM Lugoj (finala este în 15 și 22 martie)

Echipele de volei din România care au disputat finale de cupe europene

Rapid București (masculin) - 7 finale în CCE (3 câștigate)

Dinamo București (masculin) - 6 finale în CCE (3 câștigate), 1 finală în Cupa Cupelor (1 câștigată)

Steaua București (masculin) - 2 finale în CCE, 3 finale în Cupa Cupelor

Deltacons Tulcea (masculin) - 1 finală în Top Teams Cup

Volei Alba Blaj (feminin) - 1 finală în Liga Campionlor, 1 finală în Cupa CEV, 1 finală în Challenge Cup

CSM București (feminin) - 1 finală în Challenge Cup (1 câștigată)

CSM Lugoj (feminin) - 1 finală în Challenge Cup - urmează să o dispute


FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)