Se afișează postările cu eticheta Cupa României la volei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cupa României la volei. Afișați toate postările

joi, 13 aprilie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ, SFERTURI DE FINALĂ: CSM Târgoviște și CSM Lugoj vor participa la turneul final

Calculele hârtiei au fost respectate deși la Târgoviște se putea produce o surpriză. Echipele feminine de volei CSM Lugoj și CSM Târgoviște s-au impus și în meciurile retur cu FC Argeș (3:0 și 3:0), respectiv cu Rapid (3:1 și 3:2). Și s-au calificat astfel în Final Four-ul ediției 2022/2023 a Cupei României, care va avea loc la Pitești, în 13 și 14 mai. 

Meciul de la Lugoj a fost unul fără istoric. Și deși și-au menajat unele jucătoare, gazdele s-au impus din nou cu 3:0. La Târgoviște, în schimb, calificarea s-a jucat până la ultima minge. „O partidă interzisă cardiacilor, un meci care nu a început deloc promițător pentru fetele noastre, dar care s-a încheiat cu rezultatul dorit! Primele două seturi au fost controlate de CS Rapid București, însă în al treilea set voleibalistele noastre si-au revenit, impunându-se categoric, ducând meciul până la tie-break”, s-a scris pe pagina de Facebook a echipei dâmbovițene.  

În Final Four, pe lângă CSM Lugoj și CSM Târgoviște s-au mai calificat Volei Alba Blaj (3:0 și 3:0 cu CSM București) și Dinamo București (3:0 și 1:3 cu CSO Voluntari 2005). 

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, retur

Miercuri, 12 aprilie 2023

CSM Lugoj – FC Argeș 3:0 (25-19, 25-17, 25-14)

CSM Târgoviște – Rapid 3:2 (21-25, 23-25, 25-13, 25-11, 15-10)

17 martie 2023

CSM București – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (10-25, 15-25, 21-25)

18 martie 2023

CSO Voluntari – Dinamo 3:1 (25-22, 23-25, 25-16, 26-24)

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)


marți, 11 aprilie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ, SFERTURI DE FINALĂ: CSM Târgoviște și CSM Lugoj primesc vizita lui Rapid și FC Argeș

Implicate în fazele finale ale competițiilor continentale, echipele feminine de volei CSM Târgoviște și CSM Lugoj au fost nevoite să amâne meciurile retur din sferturile de finală ale ediției 2022/2023 a Cupei României. Acestea se vor disputa mâine (miercuri, 12 aprilie). CSM Târgoviște va primi vizita Rapidului (în tur a fost 3:1), iar CSM Lugoj pe a echipei din Pitești, FC Argeș (în tur a fost 3:0).

Teoretic, formațiile gazdă sunt mari favorite. În plus, Rapid se confruntă și cu problema indisponibilității celor două ridicătoare.

Sunt deja calificate în semifinale CSM Volei Alba Blaj (3:0 și 3:0 cu CSM București) și CS Dinamo București (3:0 și 1:3 cu CSO Voluntari 2005). 


Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, retur

Miercuri, 12 aprilie 2023

Ora 18.30: CSM Lugoj – FC Argeș 

Arbitri: Marius Santa și Cristi Santa. Observator FRV: Vasile Dușa

Ora 18.00: CSM Târgoviște – Rapid

Arbitri: Lucian Năstase și George Grădinaru. Observator FRV: Niculae Stan

17 martie 2023

CSM București – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (10-25, 15-25, 21-25)

18 martie 2023

CSO Voluntari – Dinamo 3:1 (25-22, 23-25, 25-16, 26-24)

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)



duminică, 19 martie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, MASCULIN: SCMU Craiova a dat lovitura! Oltenii au cucerit trofeul după ce s-au impus în fața campioanei

Supriză în Final Four-ul Cupei României de volei, la masculin. Fără să fie creditată cu șanse la locul 1, echipa SCMU Craiova a câștigat cu 3:1 finala cu Arcada Galați, campioana en titre și deținătoarea trofeului. În semifinale, oltenii trecuseră (3:2) de Steaua, formația care a terminat pe locul 1 sezonul regular. 

Arcada Galați a început în forță finala, detașându-se rapid pe tabela de marcaj (6-2). Mai apoi campioana a știut să mențină și chiar să mărească acest avans (16-6, 20-11). Craiova a reușit să se apropie cât de cât (20-15), moment în care antrenorul Sergiu Stancu a cerut time-out. Iar echipa lui a întrerupt seria rivalilor și s-a impus cu 25-17 după 24 de minute.

Setul secund a fost mult mai echilibrat. După ce s-a mers cap la cap, SCMU Craiova a izbutit să se desprindă (13-16). Moment în care Arcada a cerut timp de odihnă. Iar de data aceasta n-a fost suficient pentru a stopa seria oltenilor, care au rămas la conducere (19-20, 20-22, 22-24). Și craiovenii au concretizat a doua minge de set (23-25).    

SCMU Craiova a început mai bine și al treilea act. Oltenii s-au desprins la două puncte (5-7), iar apoi la trei (6-9) și la patru (10-14). Și tot așa. Iar SCMU Craiova a câștigat clar setul (18-25) în 30 de minute.

Arcada a început mai bine setul 4, însă adversarii au echilibrat jocul, lucru ilustrat și de tabela de marcaj (7-7, 11-11). S-a mers așa până spre final, când Arcada a avut două mingi de set, însă le-a ratat. A fost rândul Craiovei să beneficieze de minge de meci. Și a concretizat-o (28-26).   

Cupa României 2022/2023, masculin

Final Four - Brașov

Semifinale

Sâmbătă, 18 martie 2023

SCMU Craiova - CSA Steaua București 3:2 (25-22, 20-25, 25-22, 23-25, 17-15)

CSM Arcada Galați - CS Dinamo București 3:2 (25-18, 21-25, 25-20, 18-25, 15-10)

Finala

Duminică, 19 martie 2023

Ora 17.00: SCMU Craiova - CSM Arcada Galați

Arbitri: Bogdan Stoica și Paul Szabo. Observator FRV: Silvian Lungu

La acest turneu nu se va disputa și meciul pentru locurile 3-4.

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ: Dinamo a luat un set la Voluntari și s-a calificat în Final Four

Victorioasă cu 3:0 în partida tur, echipa feminină de volei CS Dinamo București a reușit să câștige un set pe terenul lui CSO Voluntari 2005. Și deși a pierdut (1:3) disputa, formația alb-roșie a obținut calificarea în turneul final al ediției 2022/2023 al Cupei României. În aceeași fază a competiției a ajuns și campioana Volei Alba Blaj, care a dispus cu 3:0 și 3:0 de CSM București. Meciurile retur CSM Târgoviște - CS Rapid București (în tur a fost 3:1) și CSM Lugoj - FC Argeș Pitești (în tur a fost 3:0) au fost amânate până la o dată care va fi anunțată ulterior. Final Four-ul se va disputa la Pitești, în 13 și 14 mai.  (Foto: CS Dinamo București / Text: Marian Valentin Burlacu)

Meciul de la Voluntari a fost unul extrem de disputat, dovadă fiind și rezultatele strânse înregistrate în trei din cele patru seturi. Gazdele s-au impus în primul act cu 25-22 după 29 de minute de joc. În următorul, care a durat o jumătate de oră, Dinamo a reușit să se impună la limită, 23-25. Și cum calificarea era rezolvată, formația din Șoseaua Ștefan cel Mare s-a relaxat în setul 3, cedându-l clar (25-16). În setul 4, Dinamo a revenit în joc și a luptat până la ultima minge. CSO Voluntari 2005 s-a impus cu 26-24, respectiv cu 3:1, însă la turneul final va participa CS Dinamo București.

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)

Sferturi de finală, retur

17 martie 2023

CSM București – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (10-25, 15-25, 21-25)

18 martie 2023

CSO Voluntari – Dinamo 3:1 (25-22, 23-25, 25-16, 26-24)

Meciurile următoare au fost amânate până la o dată ce va fi anunțată ulterior:

CSM Lugoj – FC Argeș 

Arbitri: Marius Santa și Cristi Santa. Observator FRV: Vasile Dușa

CSM Târgoviște – Rapid

Arbitri: Lucian Năstase și George Grădinaru. Observator FRV: Niculae Stan


sâmbătă, 18 martie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, MASCULIN: Provincia - București 2-0. Arcada Galați și SCMU Craiova vor disputa finala

Reprezentantele Provinciei au avut câștig de cauză în semifinalele ediției 2022/2023 a Cupei României la volei. Mai întâi, SCMU Craiova s-a impus cu 3:2 în fața Stelei. Apoi, Arcada Galați a câștigat cu 3:2 cu Dinamo. Finala e programată mâine (duminică, 19 martie), la ora 17.00, tot în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”. Confruntarea va fi transmisă în direct la TVR3. 

Pentru Final Four doritorii pot achiziționa bilete astfel:

Acces la un meci -  20 de lei 

Abonament meciurile de sâmbătă - 30 de lei 

Abonament pentru ambele zile (3 meciuri) - 35 lei

Biletele pot fi achiziționate de la Sala Sporturilor “Dumitru Popescu Colibași”, dar și online, accesând link-ul de mai jos:

https://www.iabilet.ro/cauta/?q=volei

Turneul final se interpune între prima și a doua manșă din sferturile de finală ale Diviziei A1.

Cupa României 2022/2023, masculin

Final Four - Brașov

Semifinale

Sâmbătă, 18 martie 2023

SCMU Craiova - CSA Steaua București 3:2 (25-22, 20-25, 25-22, 23-25, 17-15)

CSM Arcada Galați - CS Dinamo București 3:2 (25-18, 21-25, 25-20, 18-25, 15-10)

Finala

Duminică, 19 martie 2023

Ora 17.00: SCMU Craiova - CSM Arcada Galați

Arbitri: Bogdan Stoica și Paul Szabo. Observator FRV: Silvian Lungu

La acest turneu nu se va disputa și meciul pentru locurile 3-4.

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ: Campioana Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinale fără emoții

Campioană a României și semifinalistă în Cupa CEV, echipa feminină Volei Alba Blaj s-a calificat fără probleme în turneul final al ediției 2022/2023 a Cupei României. Formația din „Mica Blaj” s-a impus cu 3:0 în Sala Elite din Capitală, în manșa a doua a „sfertului” cu CSM București. În tur, Blaj a câștigat cu același scor. Astăzi (sâmbătă, 18 martie), la ora 17.00, se dispută partida CSO Voluntari - CS Dinamo București (în tur a fost 0:3). Partidele CSM Târgoviște - CS Rapid (în tur: 3:1) și CSM Lugoj - FC Argeș (în tur: 3:0) au fost amânate. 

Meciul de la București a fost fără istoric. Doar în setul secund formația care are în palmares Cupa Challenge a dat o replică viguroasă campioanelor. 

Turneul final al competiției (Final Four) se va desfășura la Pitești, în 13 și 14 mai. 

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)

Sferturi de finală, retur

17 martie 2023

CSM București – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (10-25, 15-25, 21-25)

18 martie 2023

Ora 17.00: CSO Voluntari – Dinamo

Arbitri: Cosmin Tudorache și Georgiana Iatan. Observator FRV: Marian Stoica

Meciurile următoare au fost amânate până la o dată ce va fi anunțată ulterior:

CSM Lugoj – FC Argeș 

Arbitri: Marius Santa și Cristi Santa. Observator FRV: Vasile Dușa

CSM Târgoviște – Rapid

Arbitri: Lucian Năstase și George Grădinaru. Observator FRV: Niculae Stan


 


CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, MASCULIN: Patru echipe se luptă pentru trofeu la Brașov

Programat în acest weekend, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, turneul final al ediției 2022/2023 a Cupei României la volei reunește cele mai valoroase patru echipe masculine din țara noastră. În semifinale, astăzi (sâmbătă, 18 martie), se vor disputa meciurile Steaua - Craiova (ora 16.00) și Galați - Dinamo (ora 19.00). Mâine, la 17.00, se va desfășura finala competiției. Meciurile vor fi transmise în direct pe TVR3.

În urmă cu un an, turneul final s-a desfășurat tot la Brașov. Atunci, în semifinale, Steaua a trecut (3:0 / 26-24, 26-24, 25-17) de SCM Zalău, iar Arcada Galați s-a impus (3:1 / 22-25, 25-20, 25-14, 27-25) în fața lui SCMU Craiova. În finală, Arcada a câștigat cu 3:0 (25-19, 25-21, 25-17) în fața Stelei. 

În 2021, în semifinale s-au înregistrat următoarele rezultate: Dinamo - Arcada Galați 3:0 (25-19, 25-19, 25-20) și SCMU Craiova - Unirea Dej 3:0 (25-21, 25-13, 25-16). Iar în finală Dinamo a câștigat cu 3:1 (18-25, 25-23, 28-26, 25-23) în fața lui SCMU Craiova. 

Arcada Galați este atât campioana en titre, cât și deținătoarea Cupei României. Formația moldavă a mai câștigat trofeul în 2017 și a disputat alte finale în 2018 și 2019. 

Steaua a fost finalista ediției trecute a competiției. Formația militară a terminat pe locul 1 sezonul regular din actuala ediție de campionat. 

Dinamo a cucerit Cupa României în 2011, 2019 și 2021, fiind finalistă în 2012 și 2014. Echipa alb-roșie a cucerit toamna trecută pentru a doua oară la rând Supercupa României. 

SCMU Craiova n-a triumfat până acum în Cupa României. Gruparea din Bănie a cucerit titlul național în 2016, în 2013, 2017, 2020 și 2021 a ocupat locul 2, iar în 2015, 2019 și 2022 a fost pe 3.

Pentru Final Four doritorii pot achiziționa bilete astfel:

Acces la un meci -  20 de lei 

Abonament meciurile de sâmbătă - 30 de lei 

Abonament pentru ambele zile (3 meciuri) - 35 lei

Biletele pot fi achiziționate de la Sala Sporturilor “Dumitru Popescu Colibași”, dar și online, accesând link-ul de mai jos:

https://www.iabilet.ro/cauta/?q=volei

Turneul final se interpune între prima și a doua manșă din sferturile de finală ale Diviziei A1.

Cupa României 2022/2023, masculin

Final Four - Brașov

Semifinale

Sâmbătă, 18 martie 2023

Ora 16.00: SCMU Craiova - CSA Steaua București (SF1)

Arbitri: Benone Vișan și Bogdan Stoica. Obervator FRV: Mircea Spătăceanu

Ora 19.00: CSM Arcada Galați - CS Dinamo București (SF2)

Arbitri: Paul Szabo și Valentin Besoi. Observator FRV: Mircea Spătăceanu

Finala

Duminică, 19 martie 2023

Ora 17.00: Câștigătoare SF1 - Câștigătoare SF2

Arbitri: Bogdan Stoica și Paul Szabo. Observator FRV: Silvian Lungu

La acest turneu nu se va disputa și meciul pentru locurile 3-4.


miercuri, 15 martie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, MASCULIN: S-a stabilit cine va arbitra semifinalele și finala

Federația Română de Volei (FRV) a anunțat cine vor arbitra semifinalele ediției 2022/2023 a Cupei României de volei, la masculin. Turneul final se va desfura în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, în 18 și 19 martie. La Final Four participă cele mai bune patru formații ale momentului. 

Turneul final se interpune între prima și a doua manșă din sferturile de finală ale Diviziei A1.

Programată sâmbătă, 18 martie, la ora 16.00, prima semifinală, SCMU Craiova - CSA Steaua București, va fi condusă de Benone Vișan și Bogdan Stoica. Obervator din partea FRV va fi Mircea Spătăceanu.

La ora 19.00, în aceeași zi, se va juca semifinala CSM Arcada Galați - CS Dinamo București. La aceasta vor oficia Paul Szabo și Valentin Besoi. Și la acest meci observator FRV va fi Mircea Spătăceanu.

La finala de duminică, 19 martie, la ora 17.00, au fost desemnați să arbitreze Bogdan Stoica și Paul Szabo. Observator FRV va fi Silvian Lungu.

miercuri, 8 martie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ: Volei Alba Blaj, Dinamo și CSM Târgoviște au făcut un pas important spre semifinale

Prima manșă din sferturile de finală ale ediției 2022/2023 a Cupei României la volei, rezervată echipelor feminine, s-a soldat cu victorie pe linie pentru favorite. Victorioasă în Giulești (3:1), CSM Târgoviște e mare favorită la calificarea în penultimul act. La fel și CSM Lugoj, care s-a impus (3:0), la Pitești, marți, 7 martie. Grație succeselor de pe teren propriu, cu 3:0, Volei Alba Blaj și Dinamo București au făcut un pas important spre semifinale.

Cel mai interesant meci al zilei de miercuri, 8 martie, s-a disputat în Giulești. Acolo unde CSM Târgoviște s-a revanșat pentru eșecul suferit luna trecută, în campionat. Iar semifinalista Cupei CEV s-a impus tot cu 3:1. Nu fără probleme, însă. Iar dacă Rapid a egalat la 1, câștigând actul 2 cu 25-23, următorul a revenit formației vizitatoare în prelungiri (26-28). Practic, atunci s-a jucat meciul. Rapid a acuzat șocul pierderii acestui set și l-a cedat și pe următorul, însă la o diferență mare de scor (15-25). 

Confruntările retur se vor disputa la 18 martie.

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

Rapid – CSM Târgoviște 1:3 (19-25, 25-22, 26-28, 15-25)

Dinamo – CSO Voluntari 3:0 (25-21, 25-23, 25-14)

CSM Volei Alba Blaj – CSM București 3:0 (25-14, 25-20, 25-10)

Sferturi de finală, retur

18 martie 2023

CSM Lugoj – FC Argeș 

CSM Târgoviște – Rapid

CSO Voluntari – Dinamo

CSM București – CSM Volei Alba Blaj

marți, 7 martie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ: CSM Lugoj s-a impus detașat la Pitești în prima manșă a sferturilor de finală

Finalistă a ediției 2022/2023 a Cupei Challenge, echipa feminină de volei CSM Lugoj a făcut un pas important și spre semifinalele Cupei României. Gruparea din Banat s-a impus cu 3:0 în sala lui FC Argeș. Astăzi (miercuri, 8 martie) sunt programate celelalte trei partide din această fază a competiției. 

Meciul de la Pitești a durat 67 de minute. Iar CSM Lugoj a confirmat că este una dintre echipele de prim-plan din voleiul românesc, dar și european. Formația bănâțeană și-a adjudecat relativ ușor primele două seturi (17-25, 11-25) și a suferit doar în actul cu numărul 3, unul pe care și l-a adjudecat la limită (23-25). 

Astăzi se dispută celelalte trei partide. La ora 15.00, în Giulești, Rapid va înfrunta pe CSM Târgoviște. Iar la ultima vizită a sa acolo semifinalista Cupei CEV a pierdut. La 18.00, dar în sala din șoseaua Ștefan cel Mare, se vor întâlni Dinamo București și CSO Voluntari 2005. În sfârșit, ultimul meci se va desfășura la aceeași oră, între CSM Volei Alba Blaj și CSM București.

Confruntările retur se vor disputa la 18 martie.

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

FC Argeș – CSM Lugoj 0:3 (17-25, 11-25, 23-25)

Miercuri, 8 martie 2023

15.00: Rapid – CSM Târgoviște

18.00: Dinamo – CSO Voluntari

18.00: CSM Volei Alba Blaj – CSM București

Sferturi de finală, retur

18 martie 2023

CSM Lugoj – FC Argeș 

CSM Târgoviște – Rapid

CSO Voluntari – Dinamo

CSM București – CSM Volei Alba Blaj

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, FEMININ: În București se dispută cele mai tari meciuri din sferturile de finală

La mijlocul acestei săptămâni se vor disputa meciurile tur din sferturile de finală ale ediției 2022/2023 a Cupei României de volei, la feminin. Cele mai interesante partide sunt programate în București, mâine (miercuri, 8 martie). În competiție au rămas și semifinalistele Cupei CEV (Blaj și Târgoviște), dar și finalista Challenge Cup (Lugoj).  

Cea dintâi întâlnire, în ordine cronologică, este partida de la Pitești, dintre FC Argeș și CSM Lugoj. Aceasta se va disputa astăzi (marți, 7 martie), la ora 18.30. Cum cele două formații s-au înfruntat în Trivale și duminică, în campionat, s-a stabilit ca manșa tur din Cupa României să se joace tot acolo. Iar returul să fie la Lugoj (s-a inversat ordinea meciurilor).  

Celelalte trei partide sunt programate mâine (miercuri, 8 martie). La 15.00, în Giulești, Rapid va înfrunta pe CSM Târgoviște. Iar la ultima vizită a sa acolo semifinalista Cupei CEV a pierdut. La 18.00, dar în sala din șoseaua Ștefan cel Mare, se vor întâlni Dinamo București și CSO Voluntari 2005. În sfârșit, ultimul meci se va desfășura la aceeași oră, între CSM Volei Alba Blaj și CSM București.

Confruntările retur se vor disputa la 18 martie.

Cupa României 2022/2023, feminin

Sferturi de finală, tur

Marți, 7 martie 2023

18.30: FC Argeș – CSM Lugoj

Miercuri, 8 martie 2023

15.00: Rapid – CSM Târgoviște

18.00: Dinamo – CSO Voluntari

18.00: CSM Volei Alba Blaj – CSM București

Sferturi de finală, retur

18 martie 2023

CSM Lugoj – FC Argeș 

CSM Târgoviște – Rapid

CSO Voluntari – Dinamo

CSM București – CSM Volei Alba Blaj

vineri, 17 februarie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2023, MASCULIN: Craiova - Steaua și Galați Dinamo, meciurile din semifinale

La sediul Federației Române de Volei s-a desfășurat, astăzi (vineri, 17 februarie), tragerea la sorți a meciurilor din semifinalele Final Four-ului Cupei României la volei pentru echipele masculine, turneu care va avea loc la Brașov, în 18 și 19 martie.

Sorții au făcut să se evite o confruntare dintre marile rivale din București. Astfel, în semifinalele care se vor disputa sâmbătă, 18 martie 2023, vom avea următoarele partide:

Ora 16.00: SCMU Craiova – Steaua

Ora 19.00: CSM Arcada Galați – Dinamo

Finala se va disputa duminică, 19 martie, de la ora 17.00.

Toate meciurile vor avea loc în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov și vor fi transmise în direct de TVR.

De asemenea, FRV a anunțat că toate partidele vor beneficia de sistem video challenge.

Deținătoare a trofeului este Arcada Galați, care s-a impus cu 3:0 (25-19, 25-21, 25-23) în fața Stelei București în finala din 2022. 

joi, 16 februarie 2023

CUPA ROMÂNIEI 2023, MASCULIN: Dinamo s-a impus și la Zalău și va juca în Final Four

Echipa masculină de volei Dinamo București este ultima calificată în Final Four-ul ediției 2023 a Cupei României. Victorioasă în tur cu 3:0, formația din Capitală s-a impus cu 3:2 și în returul confruntării cu CSM Zalău. Turneul final al competiției va avea loc la Brașov, în 18 și 19 martie. Alături de Dinamo, se vor lupta pentru trofeu Arcada Galați, CSA Steaua București și SCMU Craiova. (Foto: Dinamo Volei Masculin)

Dinamo a început bine partida de la Zalău. Și grație determinării formația bucureșteană a câștigat primul set cu 25-15, asigurându-și astfel calificarea în faza finală a competiției. Cu toate că nu mai exista miză, partida a fost disputată în continuare, în joc fiind orgoliul celor două formații. Dinamo a avut câștig de cauză cu 3:2 (25-15, 26-28, 23-25, 25-21, 15-12). 

Autor a 21 de puncte, Oleksandr Buzduhan a fost cel mai eficient jucător al meciului. De la Dinamo, cel mai bun realizator a fost Cuk Bozidar, cu 19 puncte. 

Turneul final al Cupei României se va desfășura în 18 și 19 martie, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov. Pe 17 martie sunt programate antrenamentele oficiale.

Cupa României 2023, masculin

Sferturi de finală

CSM Zalău - CS Dinamo București 0:3 și 2:3

CSA Steaua București - CS Știința Explorări Baia Mare 3:0 și 3:2 

CS Unirea Dej - SCMU Craiova 1:3 și 0:3

Arcada Galați - „U” Cluj 3:0 și 3:0

joi, 29 decembrie 2022

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, MASCULIN: Steaua s-a calificat în turneul final

Victorioasă cu 3:0 în meciul tur, echipa masculină de volei Steaua s-a calificat în turneul final al ediției 2022/2023 a Cupei României. Militarii s-au impus cu 3:2 (23-25, 25-15, 25-20, 21-25, 15-12), în meciul cu Explorări Baia Mare, contând ca retur al sferturilor de finală. 

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, CSA Steaua a salutat victoria voleibaliștilor săi: „După victoria la zero din tur, aveam nevoie doar de un set pentru a ajunge în careul de ași al Cupei României, dar băieții noștri au ținut să încheie anul cu o victorie. Cel mai bun jucător al partidei a fost canadianul Marc Wilson, cu 13 puncte reușite (8 din atac, 3 ași și 2 blocaje). Urmează o scurtă pauză, pentru că pe 10 ianurie vom evolua la Atena, împotriva celor de la Olympiakos Pireu, în sferturile Challenge Cup”. 

Au evoluat următoarele formații:

CSA Steaua București: M. Wilson (13 puncte), M. Iftime (13p), C. Matei (12p), J. Pokersnik (11p), G. Bontea (10p), W. Sobala (10p), R. Baziliuc-Iordache (3p), C. Dumitru (1p), I. Kostic (1p), M. Peta, R. Vologa, C. Păun (libero), N. Lakcevic (libero)

Antrenor: Kotnik

Explorări Baia Mare: M. Chega (17 puncte), V. Aldea (10p), M. Tarta (9p), D. Silvășan-Pasca (8p), L. Taboada (6p), C. Badea (5p), S. Dragomir (3p), S. Hepburn (3p), A. Săvoiu, E Catrina, M. Talpa, L. Crișan (libero) 

Antrenor: Pop

Steaua este a treia echipă calificată în Final Four după Arcada Galați (deținătoarea trofeului) și SCMU Craiova. Cea de-a patra calificată și, totodată, ultima se va stabili în 15 februarie 2023, după disputarea meciului SCM Zalău - Dinamo (în tur, bucureștenii s-au impus cu 3:0).

SCM Universitatea Craiova este a doua echipă calificată în turneul Final Four-ul ediției 2022/2023 a Cupei României la volei, pentru echipele masculin, după Arcada Galați.

Alte partide din sferturile de finală ale Cupei României la masculin: 

SCMU Craiova - Unirea Dej 3:0 (25-14, 25-14, 25-18) și 3:1 (19-25, 25-15, 25-20, 25-19)

Ambele partide au avut loc la Craiova.

CS Dinamo București - SCM Zalău 3:0 (25-23, 25-22, 26-24)

Returul este programat în 28 decembrie, la ora 17.00, la Zalău.

joi, 22 decembrie 2022

CUPA ROMÂNIEI 2022/2023, MASCULIN: CSMU Craiova s-a calificat în Final Four

SCM Universitatea Craiova este a doua echipă calificată în turneul Final Four-ul ediției 2022/2023 a Cupei României la volei, pentru echipele masculin, după Arcada Galați. 

Într-un meci care a contat ca retur al fazei a doua a competiției, SCMU Craiova s-a impus cu 3:0 (25-14, 25-14, 25-18) în fața Unirii Dej. Partida a fost arbitrată de Robert Toader și Florin Dragomir. 

În prima manșă, în 21 decembrie, gruparea din Bănie se impusese cu 3:1 (19-25, 25-15, 25-20, 25-19). Confruntarea a fost arbitrată de Florin Dragomir și Robert Toader. 

Ambele partide au avut loc la Craiova.

Alte rezultate din această fază a competiției:

CS Știința Explorări Baia Mare - CSA Steaua București 0:3 (22-25, 23-25, 20-25)

Returul este programat în 28 decembrie, la ora 17.00, la București, în Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”

CS Dinamo București - SCM Zalău 3:0 (25-23, 25-22, 26-24)

Returul este programat în 28 decembrie, la ora 17.00, la Zalău

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)