duminică, 28 decembrie 2008

TOP VOLLEY INTERNATIONAL: Finală pentru campioana României

Performanţă deosebită pentru echipa feminină de volei CSU Metal Galaţi. Cu toate că nu le are la dispoziţie pe Alida Marcovici şi Ivana Djerisilo, campioana României s-a calificat în finala prestigiosului turneu de la Basel. În urmă cu câteva minute, echipa lui Zoran Terzic a învins cu 3:2 (-18, 22, 23, -12, 9) formaţia Racing Club de Cannes, campioana Franţei! Urmează cealaltă semifinală, Dinamo Moscova – Vakifbank Istanbul (Turcia) – în direct la Telesport, care va difuza după aceea şi înregistrarea meciului Metal Galaţi – RC Cannes.
Finala turneului la care au participat patru echipe prezente şi în Liga Campionilor este programată mâine, de la ora 21:00.
RC Cannes este una dintre echipele de top ale Europei. Formaţia din oraşul aflat pe Coasta de Azur a câştigat Liga Campionilor în ediţiile 2001/02 şi 2002/03, iar în 2006 a găzduit Final Four, pierzând finala cu Perugia (Italia). Anul acesta, RC Cannes joacă în grupa B a Champions League, fiind pe locul 2, la egalitate de puncte (7) cu Postar 064 Belgrad.
Text: Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT

Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)